Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

VIDEO| Baza sportivă de la Micești și cea din curtea Colegiului HCC vor fi finalizate în 2022. Ce spune Gabriel Pleșa despre investițiile din sport din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primarul Gabriel Pleșa a oferit pentru ZiarulUnirea.ro detalii și clarificări despre baza sportivă de la Micești și cea din curtea Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan”, evoluția proiectelor, momentul demarării lucrărilor de construcție și termenul de finalizare.

„Referitor la cele două investiții în infrastructură sportivă : stadionul de 100 metri de la Micești, cu teren sintetic, nocturnă, tribună și stadionul din curtea Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan”.

Suntem pe finalul proiectării, defapt avem proiectul tehnic făcut, mai avem de obținut câteva avize, avem documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construcție.

Sperăm ca în două săptămâni să avem toate avizele și în maxim 3-4 săptămâni să avem autorizația de construcție în așa fel încât firmele care au câstigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții să înceapă efectiv construcția.

Termenul de realizare la baza din Micești, care este mai mare, este iunie 2022, deci au 9 luni de realizare a construcției, iar la baza din curtea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” este de 5 luni, din momentul în care se obține autorizația de construcție.

Ceea ce ne revine nouă ca administrație locală este realizarea branșamentelor la utilități și în acest sens am făcut demersurile necesare pentru branșamentul la apa canal, curent electric și gaz metan” , declară în exclusivitatea pentru ZiarulUnirea.ro, primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Amenzi de peste 12.000 de lei date de polițiștii rutieri din Alba, în ultimele 48 de ore. Câți șoferi au fost verificați prin intermediul aplicației eDAC

Ziarul Unirea

Publicat

în

Amenzi de peste 12.000 de lei date de polițiștii rutieri din Alba, în ultimele 48 de ore. Câți șoferi au fost verificați prin intermediul aplicației eDAC În perioada 26 – 27 aprilie 2024, polițiștii Serviciului Rutier Alba au organizat, pe Drumul Național 1 și Drumul Național 7, acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere. Citește și: Poliţiştii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea