FOTO| Intervenție a SMURD Sebeș, în zona Râpa Roșie, pentru ajutorarea unei turiste aflată într-o stare generală alterată
FOTO| Intervenție a SMURD Sebeș, în zona Râpa Roșie, pentru ajutorarea unei turiste aflată într-o stare generală alterată
SMURD Sebeș a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical în loc. Sebeș, zona Râpa Roșie.
Din informațiile preliminare ar fi fost vorba despre o persoană de sex feminin, turistă, cu SGA(stare generală alterată) din județul Brăila.
La sosirea echipajului SMURD, în zona locului solicitării, au constatat faptul că victima se afla la aprox. 500m distanță de drumul principal, într-o zonă greu accesibilă.
După evaluarea primară a victimei, aceasta prezenta o stare generală alterată, fiind nevoie ca transportul acesteia să fie făcut cu o aleză.
Din cauza drumului greu accesibil și foarte abrupt, a fost solicitat în sprijin și 1 ASAS cu 4 subofițeri, tot de la Garda de intervenție Sebeș, pentru ca transportul victimei să se poată face în siguranță.
După ce echipajele trimise la locul solicitării au reușit să coboare victima, aceasta a fost predată echipajului SMURD, ulterior fiind transportată la Spitalul Municipal din loc. Sebeș.
Victima se află în afara oricărui pericol.
Forțe alocate: 1ASAS și 1EPA.
ISU Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii