Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

Restructurarea sistemului compeţional

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Federaţia Română de Fotbal doreşte ca în următorii ani să reducă numărul de echipe din Ligile a 2-a şi a 3-a. Ca atare, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv de luni a fost prezentată o informare privind planul de restructurare a celor două eşaloane fotbalistice. Oficialii federaţiei au venit cu şase variante, fiecare dintre ele incluzând modificări ale formatului celui de-al doilea şi al treilea eşalon. Propunerea cu cele mai mari şanse de succes este cea în care se va ajunge la o serie de Liga a 2-a de 18 echipe şi trei serii de Liga a III-a cu 18 echipe. Un lucru este clar, formatul sezonului 2011-2012 nu poate suferi schimbări, acesta fiind aprobat deja de anul trecut de către Adunarea Generală. Cel mai probabil, sezonul 2012-2013 va fi unul de tranziţie spre forma finală care ar putea fi aplicată din sezonul 2013-2014.
Mai există o problemă în ceea ce priveşte noul sistem competiţional al ligilor inferioare. Ca urmare a procesului de licenţiere a cluburilor din Liga a II-a care va începe de la 1 ianuarie 2012 sunt şanse ca în vara anului viitor să rămână mult mai puţine echipe decât ar fi nevoie pentru formatul de competiţie gândit pentru sezonul 2012-2013. De aceea, nu ar fi exclus ca la finalul sezonului 2011-2012 să aibă loc modificări asupra variantei care va fi votată în Adunarea Generală din mai anul acesta. Numărul de echipe din Liga I nu poate fi schimbat în următoarele trei sezoane din cauza drepturilor TV.
lProiectul de modificare
Proiectul de modificare a sistemului competiţional la nivelul Ligilor a II-a şi a III-a, în condiţiile în care nu se preconizează o reducere a numărului de echipe participante în Liga 1, va fi supus în luna mai dezbaterii Adunării Generale a FRF. În momentul actual şi în perspectiva stagiunii 2011-2012, structura fotbalistică este: Liga a 2-a, 2 serii x 16 echipe; Liga a 3-a, 6 serii x 16 echipe (aşadar, incluzând echipele din Liga 1, un total de 146 formaţii). Totodată, începând cu anul în curs, TOATE cluburile din Liga a 2-a trebuie să solicite licenţa pentru sezonul competiţional următor, respectiv 2011-2012. Modificarea sistemului competiţional prevede următorii paşi: *PASUL 1 (sezonul 2012-2013): 130 de echipe (18 Liga I, 2 x 14 Liga a II-a, 6 x 14 Liga a III-a); *PASUL 2 (sezonul 2013-2014): 114 echipe (18 Liga I, 2 x 12 Liga a II-a, 6 x 12 Liga a III-a). Play-off şi play-out la Ligile a II-a şi a III-a; *PASUL 3 (sezonul 2014-2015): 102 echipe (18 Liga I, 20 Liga a II-a, 4 x 16 Liga a III-a); *PASUL 4 (sezonul 2015-2016): 90 de echipe (18 Liga I, 18 Liga a II-a, 3 x 18 Liga a III-a). Se preconizează ca începând din sezonul 2013-2014, să fie licenţiate şi cluburile din Liga a III-a. (M.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Politică Administrație

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea