Va fi reintrodus serviciul militar voluntar în termen!
Va fi reintrodus serviciul militar voluntar în termen
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, strategia militară a României – Capacitate defensivă credibilă, pentru o Românie sigură, într-o lume marcată de provocări. Una dintre principalele modificări este reintroducerea serviciului militar voluntar in termen. Documentul reflectă orientările în domeniul securităţii şi apărării ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile şi ameninţările de natură militară la adresa României, misiunile Armatei şi obiectivele militare naţionale prevăzute în Carta albă a apărării.
Serviciul militar voluntar in termen va fi reintrodus, fiind pregătite schimbări legislative care vor fi puse la punct astfel încât să fie permise selcţia, recrutarea şi instruirea de militari voluntari în termen. Sunt pregatite noi măsuri şi pentru rezervisti, care vor forma o structură de forţă terestră pentru misiuni pe timp de pace, dar şi în timpul stării de urgenţă.
„Realizarea obiectivelor Strategiei militare pentru perioada 2021 – 2024 asigură îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României – garantarea integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi a independenţei naţionale, în baza unei capacităţi reale de descurajare şi de proiecţie a forţei, integrată flexibil în structurile Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene”, arată un comunicat de presă al MApN. Totodată, Strategia militară stabileşte priorităţile în dezvoltarea capabilităţilor de apărare ale Armatei, continuând liniile de acţiune ale strategiilor anterioare, în mod corelat cu garanţiile de securitate ce decurg din dubla apartenenţă a Românei la NATO şi UE, precum şi din parteneriatele strategice cu alte state.
Pentru continuarea programelor de înzestrare esenţiale şi planurilor de transformare ale structurii de forţe, Strategia militară prezintă conceptele operaţionale aplicate pentru finalizarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă (Programul Armata 2026), ca primă etapă în derularea Programului Armata 2040.
În acest context, alocarea pentru Ministerul Apărării Naţionale a minimum 2% din Produsul Intern Brut, din care minimum 20% pentru înzestrare şi modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare şi inovare, va asigura continuarea procesului de transformare şi modernizare a Armatei României, precum şi îndeplinirea obiectivelor planificate, în concordanţă cu misiunile, responsabilităţile şi angajamentele asumate România în cadrul organizaţiilor internaţionale, mai indică sursa citată. Concomitent, noua strategie subliniază necesitatea inovării, adaptării şi implementării unor obiective realizabile, destinate configurării structurii de comandă şi a structurii de forţe, creşterii capacităţii de reacţie a unităţilor, digitalizării şi utilizării noilor tehnologii, modernizării sistemului de învăţământ şi al celui medico-militar, precum şi adaptării cadrului juridic necesar îndeplinirii misiunilor la pace, criză şi război.
Strategia militară a României a fost elaborată de Statul Major al Apărării în baza prevederilor Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării, corespunzător cerinţelor Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 – 2024 şi ale Cartei albe a apărării.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii