Masca rămâne obligatorie pentru elevi, în toamnă, la începerea noului an școlar. Ce declară ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă
Masca rămâne obligatorie pentru elevi, în toamnă, la începerea noului an școlar. Ce declară ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă
Elevii nu vor scăpa de masca de protecţie nici în această toamnă. Ministrul Sănătăţii a declarat pentru Antena 3 că intenţia în momentul de faţă este ca elevii să înveţe faţă în faţă, însă măsurile de protecţie vor rămâne în vigoare. Ioana Mihăilă cere însă cadrelor didactice să se vaccineze cât mai repede.
Potrivit ministrului Sănătăţii, masca de protecție rămâne obligatorie pentru elevi care vor reveni din toamnă la cursuri.
De asemenea, Ioana Mihăilă le-a transmis cadrelor didactice ar fi bine să se vaccineze „pentru protecţia lor”.
„E important să continuăm să aplicăm acele măsuri care s-au dovedit eficiente, cum este purtatul măştii în spaţiile închise, cum este ventilaţia permanentă şi igiena mâinilor. În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”, a declarat Mihăilă.
Aceasta a precizat că în acest moment, pentru elevii nevaccinaţi nu s-au eleborat alte măsuri, decât cele generale legate de purtatul măştii şi de măsura de igienă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii