Vârsta de pensionare 2021: Lucrătorii în industria producției de energie termică sau electrică vor putea ieși la pensie mai repede. Legea a fost promulgată
Klaus Iohannis, președintele României, a promulgat, în cursul zilei de vineri, legea prin care angajații care au lucrat minim 25 de ani în industria producției de energie termică și electrică să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare.
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Legea prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii de la prevederile art. 55 alin.(1) lit.b) din lege, stabilindu-se astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.
Potrivit textului, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi „activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui”.
Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.
Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 57 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii