Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

VIDEO| Poiana Călineasa, satul de vară al moților, unde cerul și munții se întâlnesc

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Poiana Călineasa, satul de vară al moților, unde cerul și munții se întâlnesc

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Într-un colț de Rai din inima munților Apuseni, la aproape 1400 de metri altitudine, se află Poiana Călineasa, una dintre cele mai frumoase destinații de vizitat din județul nostru, departe de zgomotul și poluarea din marile orașe.

Poiana Călineasa este un loc de suflet atât pentru moți, care se retrag în timpul verii cu oile, cât și pentru orăşenii care se retrag la munte, departe de căldură și de cotidian, dar şi pentru străinii care vizitează țara noastră, cu scopul de vedea satele și modul de viață al oamenilor din zonă, perfect conservate și protejate de trecerea timpului.

YouTube video

În acest sat de vară, cu aproape 100 de colibe construite de către localnici, moții vin doar pentru câteva luni. În lunile aprilie și mai pornesc cu animalele din satele apropiate Ghețari, Casa de Piatră, Hănăşeşti, Poiana Horea, Ocoale, Stânişoara, spre această poiană. Rămân aici pentru a avea în veghe animalele până la începutul toamnei, în septembrie. Între timp, cei care rămân în sate au misiunea de a cosi și strânge fânul care va fi principala hrană pentru animale pe timpul iernii.

La fel ca în aproape toate regiunile montane, colibele sunt toate din lemn și împart aceeași arhitectură. Înăuntru lor, sătenii și-au adus doar cele necesare traiului peste vară, dovadă că omul poate trăi atât de simplu și nepretențios.

Pentru că locuiesc temporar aproape jumătate de an în mutăturile din Poiana Călineasa, moții au construit o biserică, astfel încât să se poată ruga fară a mai coborî până în centrul localității Garda de Sus sau în alte localități.

Lăcașul de cult este recent construit, în apropierea locului unde se ține Târgul de la Călineasa (La dat) – un eveniment asemănător cu Târgul de fete de pe Muntele Găină, însă de o amploare mult mai mică.

Biserica a fost sfințită în 2015 și poartă hramul “Sfântul Ilie”; slujbele au loc doar în perioada de vară, când moții sunt la mutăturile din Poiana Călineasa.

Poiana Călineasa este inclusă în multe trasee montane. Periodic, aici ajung biciclişti, motociclişti, dar şi persoane care traversează munţii pe jos şi care campează pentru o noapte, în timpul verii, lângă căsuţele moţilor.

Pornind din Gârda de Sus, urmați drumul comunal ce urcă pe lângă Valea Gârda Seacă. După 1 kilometru faceți dreapta pe Valea Ordancușei. Veți trece pe lângă Poarta lui Ionele și prin Cheile Ordancușii. Continuați tot pe drumul asfaltat până se deschide la dreapta un nou drum asfaltat cu un mic indicator “Poiana Călineasa”. De aici mai aveți încă 5 kilometrii pe drum asfaltat pănă la Bisericuța din Călineasa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea