Aproape 200 de jandarmi și polițiști vor asigura măsuri de ordine la „Târgul de fete de pe muntele Găina”, în perioada 17 – 18 iulie
După cum bine știți, ca și în anii precedenți, în perioada 17 – 18 iulie, în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina, vor fi organizate manifestări cultural-artistice cu ocazia „Târgului de fete de pe muntele Găina”.
Pentru asigurarea măsurilor de ordine si siguranță publică, un număr de aproximativ 200 de forțe de ordine, respectiv jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean ’’ Avram Iancu’’ Alba, împreună cu efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “ Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și celelalte structuri cu atribuții în domeniu, vor fi prezenți pe durata evenimentelor. Principala noastră misiune, este aceea de a asigura un climat de normalitate civică, dar si prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.
CITEȘTE ȘI: PROGRAM Târgul de fete de pe Muntele Găina. Spectacole de muzică și focuri de artificii
În vederea prevenirii unor incidente nedorite, amintim tuturor participanților prezenți la aceaste manifestări să se conformeze indicațiilor forțelor de ordine și ale organizatorilor și să adopte un comportament civilizat.
CITEȘTE ȘI: Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2021 revine după un an de pauză: Când va avea loc cea mai cunoscută sărbătoare populară a românilor
Supunem atenţiei participanților, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător, să nu intre cu autoturismele în zonele marcate și să nu distrugă semnele de orientare turistică. Totodată, vom avea în atenție și respectarea măsurilor de protecție sanitară dispuse de autorități în contextul pandemiei de Covid 19.
Recomandăm tuturor celor ce vor fi prezenți, să acorde o atenție deosebită bunurilor personale și să sesizeze jandarmii care asigură măsurile de ordine publică, sau prin apel la 112 orice neregulă constatată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Nicolae Ciucă, președintele PNL, și-a dat demisia după eșecul de la alegerile prezidențiale 2024
Nicolae Ciucă, președintele PNL, și-a dat demisia după eșecul de la alegerile prezidențiale 2024 După eșecul de la alegerile prezidențiale 2024, turul I, Nicolae Ciucă și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a dat demisia de onoare după eșecul de la alegerile de duminică, 24 noiembrie, când nu a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918