Alege viaţa: 78 de șoferi au râmas pietoni, săptâmâna trecută, în Alba, după o acţiune de creştere a siguranţei rutiere. Au fost aplicate peste 1.000 de sancţiuni
Peste 1.300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din judeţul Alba, în ultima săptămână, pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost reținute 78 de permise de conducere și retrase 48 de certificate de înmatriculare. Acţiunile de creştere a siguranţei rutiere continuă.
În perioada 5 – 11 iulie 2021, poliţiştii rutieri din judeţul Alba, sprijiniţi de poliţiştii din structurile de ordine publică, au acționat, cu efective suplimentare, pentru creşterea siguranţei rutiere şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
S-a urmărit respectarea regimului legal de viteză, combaterea indisciplinei pietonale şi acordarea priorităţii de trecere pietonilor, depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor și combaterea încălcării regulilor de circulație privind depășirea.
Au fost aplicate 1.307 sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru depăşirea regimului legal de viteză și au fost reţinute 78 de permise de conducere, din care 23 pentru depășire neregulamentară, 20 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 13 pentru consumul de alcool, 6 pentru depășirea limitei legale de viteză și 16 pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Au retrase 48 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii