FOTO, VIDEO| IPJ Alba: Două DOSARE PENALE, 15 permise reținute și 6 certificate de înmatriculare retrase, după o acțiune pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului
IPJ Alba: Două DOSARE PENALE, 15 permise reținute și 6 certificate de înmatriculare retrase, după o acțiune pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului
Peste 300 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest, de către polițiștii rutieri din Alba. Au fost reținute 15 permise de conducere, din care 3 pentru conducere sub influența alcoolului și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Față de doi conducători auto au fost întocmite dosare penale.
La data de 19 iunie 2021, Serviciul Rutier Alba a organizat o amplă acțiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier și conduc autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Au fost opriți, pentru control, 305 conducători auto, iar în urma testărilor, pentru 5 dintre aceștia au rezultat valori pozitive în ceea ce privește consumul de alcool. În două cazuri, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, impunându-se întocmirea de dosare penale.
În total, polițiștii au constatat 134 de abateri de natură contravențională, au reținut 15 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
În jurul orei 23.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au depistat un bărbat de 35 de ani, din comuna Barca, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, pe raza comunei Unirea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În jurul orei 01,20, polițiștii Postului de Poliție Săsciori au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Poiana Sibiului, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din localitatea Gârbova, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool. Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
Potrivit prevederilor legale, persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii