Primarul Mugurel Sîrbu continuă să facă abuzuri nestânjenit
În 31 ianuarie 2012 avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Sebeş în cadrul căreia s-a adoptat de către consilierii duşi în eroare de către dl. primar Mugurel Sîrbu hotărârea Consiliului local nr. 31 privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Salubrizare a Municipiului Sebeş. Această hotărâre
s-a adoptat în mod abuziv cu un dispreţ total faţă de lege, având în vedere că pe rolul Curţii de Apel Alba se afla spre judecare tocmai decizia privind licitaţia organizată de Municipiul Sebeş pentru atribuirea acestui contract.
Interesant este cum Instituţia Prefectului Alba, la controlul legalităţii actelor administrative adoptate de către Consiliul Local al Municipiului Sebeş a avizat această hotărâre cu toate că în acest dosar, instanţa încă nu se pronunţase. Primarul înţelege că modalitatea prin care poate să îşi îndeplinească mandatul este aceea a continuării comiterii de abuzuri.
Instituţiile abilitate trebuie să se sesizeze în cazul domnului primar, să verifice şi să ia măsuri pentru a stopa dispreţul cu care acesta tratează legea.
Petru CONSTANTINESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor