27 mai: ”Ziua Psihologului” – Psihologii din întreaga țară sărbătoresc 17 ani de când această profesie a fost reglementată
În 2004, Parlamentul României a emis legea priving exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființându-se Colegiul Psihologilor din România.
Această profesie rămâne a fi una din cele mai importante şi necesare societății. Psihologii, la ora actuală, sunt mâna dreaptă a cadrelor didactice, partenerii şi ajutorul de nădejde în soluţionarea multiplelor probleme cotidiene din învăţământ. Psihologul, ca regulă, este solicitat în situații de criză și de incertitudine. Pentru a le face faţă el are nevoie de logică, rigoare, corectitudine și de multe alte calităţi umane şi profesionale care îl definesc ca specialist consacrat, potrivit jurnalfm.ro.
Pentru psiholog, lucrul bine făcut se soldează cu fapte şi manifestări concrete din partea beneficiarilor, Prin activitatea lor, psihologii şcolari contribuie plenar la implementarea strategiilor educaționale moderne, fiind primii la apel atunci când este vorba despre susținerea și incluziunea eficientă, şcolară şi socială, a copilului aflat în dificultate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918