Comunicat de presă| Bogdan Medrea: Urbanismul în Alba Iulia este cartoful ars de PNL în ultimii 25 de ani!
Timp de 25 de ani, aproximativ aceeași oameni, PD, PDL și PNL, au făcut harcea-parcea din tot ceea ce înseamnă urbanism și au compromis, astfel, dezvoltarea viitoare a municipiului.
Să fiu foarte clar: fiecare bloc construit între case, fiecare modificare a regimului de înălțime, fiecare aberație urbanistică, nu se putea realiza fără aprobarea vechiului sau noului PNL care, astăzi, pare ca nu își mai recunoaște trecutul politic și administrativ.
Tot din cauza lipsei de viziune pe termen lung a aleșilor PNL, astăzi, la Alba Iulia, nu avem un oraș pentru oameni, nu mai este loc pentru construcția de piste pentru bicicliști pe unele străzi, nu este posibilă deplasarea (și întoarcerea) mijloacelor de transport în comun (electrice) prin unele cartiere, iar spațiile verzi lipsesc. Există străzi pe care, din cauza îngustimii, nu se mai pot construi trotuare, nefiind încurajat mersul pe jos sau transportul ecologic.
Să nu uităm de terenurile de fotbal pe care s-au edificat blocuri sau spații comerciale, fără a fi construite altele în prealabil, conform legii. Dar nici de blocul de apartamente pentru locuit și închiriat, în regim hotelier, care se construiește în Cetatea Alba Carolina și care a primit aprobare din partea consilierilor locali liberali – majoritari.
Astfel, principalii responsabili de haosul urbanistic creat sunt liberalii, care i-au luat alături de ei, mai nou, și pe cei din USR-PLUS, parte dintre aceștia foști membri PNL.
PSD nu va pune niciodată interesul unor terțe persoane mai presus decât interesul public și interesul dezvoltării corespunzătoare a municipiului, așa cum a făcut PNL. Alba Iulia are nevoie de o strategie de dezvoltare urbanistică pentru următorii 50 de ani, ținând cont de toate normele de mediu, după consultarea celor mai buni specialiști în domeniu, a tuturor factorilor interesați și implicați și nu în ultimul rând a albaiulienilor.
Consilier local Bogdan Medrea,
Președinte PSD Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii