Celebrul castel Teleki, din Ocna Mureș, vechi de peste 600 de ani aproape de prabusire: Epopeea retrocedării a durat aproape două decenii

Celebrul castel Teleki, din Ocna Mureș, vechi de peste 600 de ani aproape de prabusire: Epopeea retrocedării a durat aproape două decenii

Reședința contelui Adam Teleki, care dăinuie de peste șase secole pe cel mai înalt promontoriu din Ocna Mures, este în pericol real de prăbușire. Monument istoric, castelul Teleki a fost retrocedat în 2019, în justiție, urmașilor fostului proprietar. „Saga” judiciară a construcției a durat aproape 20 de ani.

Curtea de Apel Alba Iulia a dispus restituirea în natură a castelului și a capelei, fără pământul de sub acestea, aflat în proprietatea statului. Noii proprietari sunt doi cetățeni din Ungaria și Canada, urmași ai lui Samuel Teleki, cel care a deținut castelul în proprietate în prima jumătate a secolului XIX. Primăria Ocna Mureș este proprietarul terenului și intenționa, la un moment dat, să cumpere și clădirea, dar demersul nu s-a materializat.

„Castelul” nu mai oferă acum imaginea unei construcții de apărare, actuala imagine fiind rezultatul unei bogate istorii, ce începe în secolele X-XI. Documentele istorice atesta încă din 1290, în zona ocnelor de la Uioară, prezenta unei construcții fortificate, sub numele de „Castrum Novum”. În secolul XV, domeniile Uioară (incluzind ocne, castel, târg, etc) trec din administrația Coroanei în posesia familiilor nobiliare, conoscand mai mulți propietari.

În anul 1649, domeniul de la Uioară de Sus, localitate componenta a orașului Ocna Mureș, este donat familiei Mikes. Cu aceasta ocazie, târgurile sunt mutate la Zabală (resdinta principala a familei), iar așezarea își pierde rangul de oraș. În anul 1742, reședință este reconstruita în stil baroc. Singura sursa de informații cu privire la felul în care clădirea ar fi arătat în secolul al XVIII-lea o reprezintă un tablou realizat de Joseph Neuhauser în 1791, aflat astăzi la Muzeul National de Arta din Cluj.

Clădirea apare că un volum compact, cu parter, etaj și acoperiș înalt, căruia îi sunt atașate un turn de poarta și un turn de colt hexagonal, de dimensiuni reduse, cu acoperiș baroc. Fațadă este tratata unitar, cu decorațiuni în tencuiala specifice barocului transilvan.

Distrus la Revoluția din 1848

În timpul Revoluției din 1848 edificiul este incendiat, fiind distrus în mare parte. Domeniul rămâne în propietatea familiei Mikes până în anul 1854, când este cumpărat de contele Miko Imre, guvernator al Transilvaniei și fondator al societății muzeului Ardelean. Acesta se hotataste să refacă edificiul distrus.

În vederea restaurării este angajat arhitectul Antal Kagerbauer, cu intenția „de a realiza în cel mai modern stil, o atmosfera istorica”. De numele lui Kagerbauer se leagă apariția formelor de inspirație romantica în Transilvania, iar printre lucrările semnate de el se numără clădiri importante, precum palatul primăriei și biserica Sf. Petru din Cluj, sau aripa de vest a castelului Banffy din Bonțida.

În proiectul castelului din Uioară, Kagerbauer îmbracă vechile ruine într-o haina neogotica, în timp ce fostul zid de apărare este înglobat în amenajarea parcului de factura romantica, ce adăpostea cândva specii aclimatizate și rarități dendrologice. Singura dovada a existentei unei fortificații pe locul actualei reședințe nobiliare a rămas donjonul de plan pentagonal, transformat ulterior în capela.

„Cu o arhitectura ce se vrea austera, clădirea se integrează în peisaj, accentuând atmosfera „istorica” dorita de beneficiar. Reședință, formata din parter și etaj, consta într-un volum simplu, animat pe trei fațade de timpane trunghiulare, oarbe, decoarate cu ediculi și chenare gotice. Masivitatea zidurilor este atenuata de ferestre ample, ce privesc spre gradina. O importanta deosebita a fost acordata fațadei de nord, deschisa spre Mureș printr-un balcon susținut de console bogat decorate și flancata pe laterale de „burdufuri”. Se pare că pe acesta fațadă, ușor de observat încă de la intrarea în oraș, se găsea și blazonul familiei (astăzi dispărut).

Detaliile ancadramentelor, ale tâmplăriilor și elementelor de fier forjat, bogata decorație a timpanelor și turnurilor de colt se remarca prin finețe și elganta. Parterul pune în lumina existenta unei etape anterioare de construcție, prin sistemul de acoperire, cu bolti baroce. La interior decorația este aproape inexistenta, cu excepția zonei holului de acces și a scării principale, unde se întâlnesc câteva elemente de factura neogotica”, astfel prezinta castelul arh. Raluca Bărbulescu și Cristina Chira pe site-ul monumenteuitate.org, destinat clădirilor aflate în pragul dispariției.
Fabrica pentru decorațiuni de Crăciun

După stingerea familiei Miko, castelul intra în posesia familiei Teleki. În urma naționalizării, domeniul a fost împărțit, gradina a fost distrusa, iar reședință a adăpostit diverse funcțiuni, ultima fiind aceea de fabrica pentru decorațiuni de Crăciun.

Ansamblul Teleki mai cuprindea locuințe anexe destinate angajaților care deserveau domeniul. Au mai rămas, din acel mândru domeniu nobiliar de odinioară, o pivniță de vinuri (cu butoaie monumentale) și o capela, acum în ruina. Din inițiativă familiei Teleki a fost amenajat în jurul castelului un parc cu alei și arbori, printre care specii aclimatizate, unele fiind rarități dendrologice. Pe frontispiciul castelului mai exista încă o placa cu o inscripție în limba maghiara: „Aceasta clădire a fost executata din ruinele cetății contelui Mikes Istvan din Zabola (Zabală, jud. Covasna) în anul 1713”.

De când au demarat procesele de revendicare și până în prezent, domeniul Teleki a cunoscut un proces de ruinare continua. La degradarea construcției au contribuit atât intemperiile cât și diverse persoane cu inițiativă, care au considerat că anumite elemente din aceste construcții pot fi refolosite, în gospodăriile personale. Astfel, mare parte din ansamblul istoric, castelul Teleki și capela romano-catolica toate clasificate monument istoric au ajuns ruine, care necesita intervenții rapide pentru restaurare.
Legenda fantomei din castel

Că orice monument vechi de sute de ani, și castelul Teleki de la Uioară de Sus are propria legenda. Povestea are în centru o fantoma care ar fi locuit în beciul clădirii, folosit în trecut pentru a pastra butoaiele în care se ținea vinul. Butuoaiele uriașe exista și acum, dar nu au mai fost umplute cu vin de multa vreme. Legenda transmisa de generații vorbește despre un eveniment care ar fi avut loc în perioada celui de-al doilea război mondial.

Astfel, câțiva soldați rusi ar fi intrat în beciul castelului plin cu butoaie cu vin, unde s-au îmbătat. Beți criță au început să traga cu armele în butoaiele imense. Mii de litri de vin s-au revărsat în subsolul castelului, iar rușii s-au înecat. Oamenii din sat au pus moartea rușilor pe seama fantomei din beciul castelului. Pe vremea când încă era locuit, castelul adăpostea un număr impresionant de butoaie în care se putea intra în picioare de către un om. În beci se intra cu carul cu boi, pentru a transporta proviziile și butoaiele cu vin.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI