Rămâi conectat

Ştirea zilei

VIDEO| Luptătorii serviciilor pentru acțiuni speciale Alba, DESCINDERI în Bistrița-Năsăud, într-un dosar PENAL pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj

Ziarul Unirea

Publicat

în

Polițiștii din Bistrița-Năsăud efectuează, miercuri dimineața 78 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și braconaj.

La sediul poliției, vor fi conduse, pentru audieri, 20 de persoane.

În funcție de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsuri legale, transmite IGPR.

Potrivit IGPR, întreaga acțiune beneficiază de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale Alba, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu și Suceava. La activități, participă și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și ai Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia luptă în instanță să recupereze 500 mp teren din pasajul din centrul municipiului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia luptă în instanță să recupereze 500 mp teren din pasajul din centrul municipiului Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia au aprobat respingerea plângerii prealabile formulate împotriva HCL521/2023, prin care administrația locală dorește recuperarea a 505 mp teren din zona pasajului de lângă sediul primăriei. Este vorba despre terasa restaurantului Erol și accesele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea