DSVSA Alba: CONTROALE înainte de Paște, la magazine precum carmangerii și măcelării, pentru protecția cetățenilor
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba au început efectuarea controalelor specifice din perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor și de a preveni apariția unor episoade de toxiinfecții alimentare.
În perioada Sărbătorilor Pascale consumul unor cantități de alimente de origine animală crește. Este, astfel, necesară dispunerea unor măsuri specifice pentru protejarea intereselor cumpărătorilor, precum intensificarea controalelor în vederea verificării condițiilor sanitare-veterinare în care sunt produse, depozitate și valorificate carnea de miel, ouăle destinate consumului uman și alte alimente care se consumă în perioada Sărbătorilor Pascale.
Controalele efectuate de inspectorii DSVSA Alba se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentară. Sancțiunile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.
În această perioadă vor fi intensificate verificările în scopul verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor din toate piețele agro-alimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în următoarele categorii de unități de vânzare cu amănuntul (în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19 și de reglementările privind instituirea măsurilor): carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică de tip pizzerii, cantine, unități de catering, restaurante, pensiuni, cofetării, patiserii, cafenele, unități de tip supermarket, magazine și depozite alimentare etc.
În perioada 22 martie – 1 mai 2021 inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor din județul Alba vor lucra și în zilele de sâmbătă și duminică, astfel încât sănătatea consumatorilor să fie protejată.
O atenție deosebită va fi acordată în această perioadă condițiilor de sacrificare a mieilor, procesării, transportului și depozitării cărnii de miel, modului de producere și comercializare a ouălor și produselor din ouă destinate consumului uman, laptelui și produselor din lapte, dar și vânzării peștelui și produselor din pescuit (având în vedere apropierea sărbătorilor religioase Bunavestire și Florii).
În paralel, în trafic, alături de reprezentanții Poliției Alba, vor fi efectuate controale pentru verificarea respectării condițiilor de transport a mieilor (condițiile de igienă, documentele de autorizare a mijloacelor auto utilizate pentru transportul acestor animale, documentele însoțitoare – certificate veterinare care să ateste sănătatea mieilor etc.).
DSVSA Alba transmite cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar: aceasta înseamnă că atât produsele de origine animală şi non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică. Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii neautorizate sanitar-veterinar.
Îi încurajăm pe toți operatorii economici să se adreseze medicilor veterinari din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale din județ, dar și la DSVSA (strada Lalelelor, nr. 7A, Alba Iulia) dacă au nevoie de informare, îndrumare și consiliere, iar pe consumatori să sesizeze posibile nereguli care vizează siguranța alimentelor, la nr de telefon – 0258 835 915.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MESAJE cu URARI și FELICITARI de Florii 2024: Trimite un mesaj prin SMS persoanelor care își serbează onomastica
MESAJE de FLORII • URARI de Florii și FELICITARI de Florii 2024: Mesaj de Florii prin SMS persoanelor care își serbează onomastica Credincioșii sărbătoresc duminică, Floriile, ocazie cu care le poți trimite un mesaj, o urare, o felicitare, persoanelor care își serbează onomastica. Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință