Un copil din cinci de vârstă școlară nu merge la școală, în România foamea și sărăcia scad performanțele
Un copil din cinci de vârstă școlară nu merge la școală, în România foamea și sărăcia scad performanțele
La 100 de ani de la Declaraţia Drepturilor Copilului – În România, un copil din cinci de vârstă şcolară nu merge la şcoală, foamea şi sărăcia scad performanţele.
– Un miliard de copii la nivel global trăiesc în sărăcie extremă, se confruntă cu foame acută, inegalitate şi discriminare.
– Un copil din şase creşte în conflict sau război, pierzându-şi casa, persoanele dragi şi, în multe cazuri, viaţa.
– Aproape fiecare copil din lume este afectat de cel puţin un pericol climatic, deşi copiii sunt cei mai puţin responsabili pentru criza climatică.
– Aproape doi din cinci copii români trăiesc în risc de sărăcie sau de excluziune socială.
– 1 copil român din 5 de vârstă şcolară nu finalizează învăţământul obligatoriu la timp, iar diferenţa de performanţă şcolară în rândul elevilor din familiile afectate de sărăcie faţă de ceilalţi copii este una dintre cele mai ridicate din lume.
Citește și: Cât loc mai este în PIB pentru traiul „pe caiet”: România, datoare pentru consum și nu creșterea averii
Bucureşti, 1 octombrie 2024: Un copil român din cinci de vârstă şcolară nu frecventează şcoala, în timp ce 1 din 5 copii nu reuşeşte să finalizeze învăţământul obligatoriu la timp. La 100 de ani de la adoptarea internaţională a Declaraţiei de la Geneva privind Drepturile Copilului, Organizaţia Salvaţi Copiii România dă voce grijilor copiilor vulnerabilizaţi de sărăcie, război sau risc climatic din întreaga lume. Declaraţia, redactată de Eglantyne Jebb, fondatoarea Organizaţiei Salvaţi Copiii, a stipulat că fiecare copil are drepturi fundamentale la viaţă, dezvoltare, asistenţă, ajutor şi protecţie. Însă, în ciuda progreselor realizate în ultimul secol, astăzi drepturile copiilor sunt erodate şi inegalitatea creşte.
Pentru a marca centenarul Drepturilor Copilului, Salvaţi Copiii a adus împreună copii din Indonezia, Siria şi Ucraina pentru a produce o serie unică şi creativă de fotografii, care reflectă identitatea lor, drepturile şi speranţele pentru viitor.
Lucrând cu fotografi premiaţi, Ulet Ifansasti (Indonezia), Kate Stanworth (Siria) şi Oksana Parafeniuk (Ucraina), copiii au fost invitaţi să creeze un colaj foto şi să scrie o poezie în care să exprime cine sunt, ce contează pentru ei şi cum percep drepturile pe care le au. Ei au combinat portretul lor cu obiecte precum frunze, scoici, hârtie ruptă, agrafe de hârtie şi fragmente de text, creând o colecţie care sărbătoreşte optimismul lor faţă de viitor şi evidenţiază ce este în pericol dacă progresul în privinţa drepturilor lor stagnează.
Un miliard de copii la nivel global trăiesc în sărăcie extremă, se confruntă cu foame acută, inegalitate şi discriminare. Un copil din şase creşte în conflict, pierzându-şi casa, persoanele dragi şi, în multe cazuri, viaţa. Aproape fiecare copil din lume este afectat de cel puţin un pericol climatic, deşi copiii sunt cei mai puţin responsabili pentru criza climatică.
În Sumba, Indonezia, Elin*, în vârstă de 15 ani, este pasionată de protejarea oceanului, dar îşi face griji cu privire la impactul schimbărilor climatice. A colectat nisip şi scoici în timp ce înota şi le-a alipit portretului său. „În această lume arzătoare, am dreptul să fiu fericită. Am dreptul să respir aer curat. Am dreptul să am acces la apă curată,” a scris ea în poezia sa.
Anjar*, în vârstă de 18 ani, a fost susţinut prin programul i2Change al Salvaţi Copiii pentru a aborda lipsa de acces la apă curată în satul prietenului său, Sandi. Împreună, au proiectat un nou puţ care a adus apă curentă în sat, pentru prima dată. Anjar este îngrijorat de impactul defrişărilor şi şi-a folosit arta pentru a se portretiza ca un războinic care protejează copacii şi solul pe care le iubeşte. „Trebuie să învăţăm şi să ne protejăm natura, astfel încât să nu fie distrusă,” a spus el.
La nivel global, numărul copiilor afectaţi de război s-a dublat din anii ’90. Marcus*, în vârstă de opt ani, încearcă să-şi reconstruiască viaţa, după ce el şi mama lui au fugit când războiul a izbucnit în Ucraina. „Am mulţi prieteni acasă, în Odessa, dar nu am mulţi aici,” a spus el. I-a luat luni întregi să se adapteze la noua şcoală, dar acum, în România, cu sprijinul centrului Salvaţi Copiii, se simte mai în largul său. Portretul său arată visele mari pentru viitor şi cât de mult înseamnă pentru el ţara natală şi şcoala. „Vreau să fiu căpitan, pentru că mi-ar plăcea să călătoresc în toată lumea,” a spus el.
Shehab*, în vârstă de 16 ani, trăieşte în Za’atari, Iordania, cea mai mare tabără pentru refugiaţi sirieni din lume şi şi-a găsit forţa interioară în cadrul clubului local de autoapărare. S-a născut cu un handicap şi a suferit din cauza hărţuirii, ceea ce a determinat-o să părăsească şcoala. La Centrul de Împuternicire a Adolescentelor, coordonat de Salvaţi Copiii şi UNFPA Iordania, învaţă autoapărare, precum şi artă şi yoga.
Portretul său arată cât de important este pentru ea să aibă dreptul la educaţie şi protecţie. „Eram distrusă înainte să vin la centru, acum am mai multă stimă de sine şi încredere,” a spus ea. „Când am venit aici, am învăţat ce sunt drepturile copilului şi am început să le vorbesc despre ele şi altor copii şi celor mai tineri. E un sentiment foarte plăcut pentru că simţeam că fac ceva pentru societate, că schimb ceva. Mă simţeam ca un lider pentru acei copii.”
Salvaţi Copiii susţine copiii din întreaga lume, oferind spaţii sigure pentru cei ale căror vieţi sunt devastate de conflicte, îmbunătăţind accesul lor la educaţie şi sănătate şi amplificând vocile copiilor care se opun căsătoriei forţate şi care militează pentru un viitor mai verde şi mai echitabil.
Annabel Fenn, Şefa Diviziei de Climă şi Inegalitate de la Salvaţi Copiii, a declarat:
„A susţine drepturile copiilor reprezintă istoria, prezentul şi viitorul nostru. Munca noastră de a sprijini copiii să-şi revendice drepturile este la fel de urgentă şi relevantă astăzi, ca acum 100 de ani. Le susţinem drepturile şi o facem împreună cu ei atunci când lumea eşuează în îndeplinirea obligaţiilor pe care le are faţă de ei şi le ducem vocea mai departe când cer o viaţă şi un viitor mai bun.
Vom continua să scoatem în evidenţă erodarea drepturilor cu care copiii din multe ţări se confruntă şi nu ne vom opri până când drepturile copiilor nu vor fi respectate, sprijinite şi protejate la nivel mondial.”
Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România:
„La un secol de la primele eforturi de a proteja drepturile copiilor, ne confruntăm cu o realitate dureroasă în România: aproape jumătate dintre copiii noştri trăiesc în sărăcie şi riscă excluziunea socială şi nu se bucură de educaţie de calitate. Este o situaţie inacceptabilă care necesită o evaluare onestă a modului în care autorităţile au înţeles de-a lungul timpului să respecte drepturile copilului. Ar trebui să pornim de la principiul fundamental că fiecare copil merită şansa de a-şi atinge potenţialul maxim, indiferent de circumstanţele în care s-a născut.”
Drepturile copilului în România
Inechitatea este prezentă în viaţa copiilor români încă de la naştere: România rămâne în topul mortalităţii infantile, peste media din UE, aproape jumătate dintre naşterile la mamele sub 15 ani din Europa sunt înregistrate în ţara noastră, una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt fiind sărăcia. România continuă să deţină o poziţie nedorită în topul ţărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalităţii infantile, cu o rată de 5,7 la mie (în anul 2022), peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani.
Aproape doi din 5 copii români cresc în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Îngrijorător rămâne faptul că, deşi cei mai mulţi dintre copii (65%) pot recunoaşte un abuz, doar 1 din 3 se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă. Jumătate dintre elevii din şcolile din România declară că sunt victime ale bullying-ului în mod constant. Procentul elevilor care spun că au fost victime ale bullying-ului a crescut de la 29% în 2016 la 49% în 2022, conform studiului Salvaţi Copiii. Iar unu din cinci copii români nu ajunge să finalizeze şcoala la timp, România fiind statul membru al UE cu cel mai scăzut nivel de participare în educaţie la vârsta finalizării învăţământului obligatoriu (78,1%).
În ultimii 10 ani, arată datele Salvaţi Copiii România, procentul copiilor care admit că ştiu cui să ceară ajutorul într-o situaţie de risc a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau al producerii de materiale cu conţinut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4.7 puncte procentuale) şi în cazul abuzului sexual (cu 3.4 puncte procentuale).
Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunităţile legate de educaţie (26,3%) şi nemulţumirea sau neîncrederea faţă de condiţiile de viaţă din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Organizaţia Salvaţi Copiii România. Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăţi este relevant şi atunci când copiii admit că, în faţa unei situaţii de abuz, doar puţin peste o treime se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă.
Andrei* are 8 ani. Locuieşte cu tatăl şi cei trei fraţi într-o cameră închiriată la periferia oraşului. Tatăl este muncitor zilier şi adesea nu găseşte de lucru, astfel că familia se bazează în mare parte pe ajutorul social oferit de stat. Andrei şi sora lui mai mică, Maria* (5 ani), nu au avut şansa să meargă la grădiniţă din cauza lipsurilor materiale şi a situaţiei instabile a familiei. Tatăl a auzit de programul Salvaţi Copiii din cartierul lor prin intermediul vecinilor, ai căror copii au beneficiat de sprijinul organizaţiei în trecut. În timpul unei vizite în comunitate, tatăl ne-a abordat, rugându-ne să-i includem pe Andrei şi Maria în programele noastre. În urma evaluării situaţiei familiei, Andrei a fost integrat în sistemul şcolar, în clasa pregătitoare la şcoala din cartier, beneficiind în continuare de sprijinul Salvaţi Copiii prin programul Şcoală după Şcoală. Iar Maria a fost unul dintre copiii care au beneficiat de programul nostru de grădiniţă estivală.
* Numele copiilor au fost schimbate pentru protejarea identităţii acestora.
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii: De 34 de ani, Salvaţi Copiii România construieşte programe sociale, politici publice şi practici solide în beneficiul copilului din România.
Expertiza şi complexitatea proiectelor la nivel naţional fac din organizaţie o instituţie socială esenţială, al cărei rol este medierea între societate şi autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvaţi Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluţii concrete pentru protejarea şi sprijinirea copiilor vulnerabili, şi a militat, în acelaşi timp, pentru o colaborare viabilă cu autorităţile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvaţi Copiii şi-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităţilor publice, în aşa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizaţia a reuşit să creeze reţele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilităţii sociale a companiilor şi a societăţii, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, viziunea noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supravieţuire, educaţie, protecţie şi participare, asumându-ne misiunea de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. Peste 3.800.000 de copii au fost implicaţi în programele şi campaniile Organizaţiei Salvaţi Copiii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Călin Georgescu, fost candidat la președenția României susține că se așteaptă să fie arestat: „Acum se caută fabricarea de probe, de dovezi false”
VIDEO | Călin Georgescu, fost candidat la președenția României susține că se așteaptă să fie arestat: „Acum se caută fabricarea de probe, de dovezi false” Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, susține într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook că se așteaptă să fie arestat. Călin Georgescu: „Dragii mei, bine v-am regasit! […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Actualitateacum 2 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 3 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 20 de ore
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
6 decembrie: Creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe