Rămâi conectat

Actualitate

Liberalii din Cugir au acum şi un Club al Seniorilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 

Începând de vineri, în cadrul PNL Cugir şi-a început activitatea Clubul Seniorilor Liberali din care fac parte aproximativ 60 de persoane vârstnice. Este vorba de o iniţiativă mai veche a liberalilor cugireni, care au dorit ca pe lângă organizaţiile de tineret şi de femei, să existe şi o organizaţie de pensionari care să militeze pentru interesele şi nevoile acestei categorii, atât în interiorul partidului, cât şi în exteriorul său.

Reuniţi la sediul PNL, vârstnicii liberali şi-au desemnat liderii, preşedinte a fost ales Ioan Troancă, iar în calitate de vicepreşedinţi au fost desemnaţi Petre Micu, Nicolae Chirilă şi Ştefan Lazoc. Clubul Seniorilor Liberali are şi un trezorier în persoana doamnei Ileana Raţiu, iar biroul este fornat din 19 membrii, care urmează să fie desemnaţi astfel încât să fie asigurată reprezentativitatea vârstnicilor din fiecare zonă a localităţii. Deşi abia constituit, clubul şi-a dovedit deja eficienţa, reprezentanţii seniorilor purtând discuţii constructive cu  Preşedintele PNL Cugir, Adrian Teban şi vicepreşedinţii Emil Muntean şi Rodica Florea, invitaţi la eveniment. „Ne bucură dorinţa de implicare pe care am văzut-o în rândul seniorilor liberali şi considerăm că prin această structură a PNL vom reuşi să preluăm problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice din Cugir, aşteptările şi dorinţele lor. Am avut deja discuţii pe marginea creării unui Centru de Zi pentru pensionari în zona Micro 7, pe lângă cel care există în cadrul SPAS, precum  şi a unui cămin de bătrâni. Suntem convinşi că alături de conducerea Clubului Seniorilor Liberali vom realiza proiecte importante prin care să îmbunătăţim viaţa pensionarilor” a declarat Adrian Teban, preşedintele PNL Cugir,.

La rândul lor, seniorii liberali şi-au manifestat hotărârea de a se implica în viaţa socială şi politică, considerând acest lucru o dovadă de responsabilitate.” Majoritatea dintre noi am ieşit din activitatea profesională pe care am depus-o, dar dorim încă să ne facem simţită prezenţa, să punem umărul la ridicarea societăţii, care este dominată în momentul de faţă de anormalitate şi non-valoare. Într-o democraţie reală nu avem voie să stăm de-o parte. Ne interesează morala socială, nivelul de civilizaţie, ne interesează respectul la care avem dreptul după 30-40 de ani de muncă. Vrem ca persoanele vârstnice din Cugir să se simtă bine, să nu fie marginalizaţi şi să poată  trăi într-un climat sănătos cu copiii şi nepoţii. De aceea suntem decişi să ne implică şi să sprijinim PNL Cugir, cu iniţiativele noastre, ale celor vârstnici.” a declarat Ioan Troancă, preşedintele Clubului Seniorilor Liberali.

Noua conducere a acestei structuri a PNL Cugir a stabilit să se întâîlnească la sediul PNL în fiecare zi de vineri. Totodată, preşedintele PNL Cugir, le-a lansat invitaţia de a participa şi la întrunirile organizaţiei locale.(N.I.T.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea