VIDEO| 25 octombrie – Ziua Armatei Române, zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei
25 octombrie – Ziua Armatei Române, zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei
25 octombrie este pentru Armata Română o zi istorică. Este ziua când a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei, în 1944. Ziua Armatei României a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.
De-a lungul istoriei, Armata Română a trecut prin multe transformări și a participat cu succes la misiunile internaționale de sprijinire a păcii sau umanitare, şi de combatere a terorismului.
În perioada comunistă, serviciul militar era obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex. Barbații, puteau fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar, de la 20 la 50 de ani, iar femeile de la 18 la 45 de ani. Admișii și admisele la facultate făceau armata la „termen redus”. Băieții – nouă luni înaintea primului an de facultate, iar studentele se inițiau în tainele trasului cu pușca pe durata studiilor. La Universitate, în trei ani din totalul de patru, câte o zi pe săptămână era alocată milităriei.
Citește și: 25 octombrie, Ziua Armatei Române. Zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care oştirea noastră și-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român
Serviciul militar obligatoriu a fost suspendat din 2007.
Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intensive pentru transformarea armatei într-o instituție profesionistă, iar majoritatea angajamentelor externe ale Armatei României sunt desfăşurate sub egida NATO, respectiv 884 militari. În plus, România participă cu 59 de militari la operaţiuni sub egida Uniunii Europene (EUMM în Georgia, Althea în Bosnia şi Herţegovina, Operaţia EU NAVFORENFM Sophia şi misiuni de instruire şi consiliere) şi 24 de observatori militari şi monitori la misiuni ONU.
Ziua Armatei Române – scurt istoric
25 Octombrie este ziua de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care oștirea noastră și-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român. Pe data de 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat ultima localitate românească de sub ocupație străină: orașul Carei.
Acțiunile militare pe care armata română le-a purtat în bătălia pentru Ardeal au alcătuit un drum glorios ce s-a soldat cu numeroase jertfe pe pământ transilvan.
Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandată de generalul Dăscălescu și trupele Armatei I ale generalului Atanasiu au căzut vitejește în luptele de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Carei.
Mai exact, peste 50.000 de oameni au fost atunci răniți sau morți.
După încheierea acțiunii de eliberare a teritoriului patriei, după data de 25 octombrie 1944, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei. Aici s-au desfășurat acțiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea orașelor Debrețin și Nyiregyhaza.
Armata a participat și la marea operație pentru eliberarea Budapestei, acolo unde au avut o contribuție importantă la ruperea centurilor fortificate ale orașului și nimicirea marilor centre de rezistență.
Din 1830, anul înființării armatei române moderne, până în 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții.
După Războiul de Independență din 1877 – 1878, aflată în centrul atenției, armata a participat anual la manifestările organizate de Ziua Înălțării Domnului, devenit ulterior, după Primul Război Mondial, Ziua Eroilor. În martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat și reluat din anul 1994.
În țara noastră, pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naționale a emis Decretul nr 125, ce declara ziua de 2 octombrie, pentru prima oară: Ziua Forțelor Armate ale R.P.R.
Motivul alegerii acestei zile a fost faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin a aprobat organizarea Diviziei “Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război, în “sâmburele” viitoarei “Armate Populare” din România.
25 octombrie – Ziua când cinstim armata română
În anul următor retragerii armatei sovietice din România, Ziua Forțelor Armate a fost mutată pe 25 octombrie, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959. Data de 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupație și administrație străine.
Data de 25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, atunci când armata română și-a îndeplinit menirea firească de a readuce la hotarele ei patria care a zămilsit-o. Acum, Ziua Armatei Române a devenit simbol.
Ziua de 25 octombrie a rămas întipărită ca fiind ziua în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Ziua Armatei a fost, este și va fi pentru totdeauna și Ziua Soldatului.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918