Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Mihaela Mih – Dehelean: Gânduri în limba română

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tableta bunului simţ

    S-a vorbit mult în ultimele zile despre proiectul secţiei multiculturale de la UMF Târgu Mureş trecându-se extrem de uşor de la tonul naţionalist la cel care presupune prezentarea unor lucruri profund politice, care stau de fapt în spatele acestui controversat proiect. Înainte însă de a exprima un punct de vedere, care ţine fără doar şi poate de exercitarea calităţii mele de cetăţean ale cărui taxe susţin sistemul educaţional românesc, sunt necesare câteva menţiuni de ordin tehnic care să se constituie drept bază de discuţie în această problemă ce pe bună dreptate a încins spiritele multor oameni. Ministerul Educaţiei a publicat în cursul zilei de marţi un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede înfiinţarea unei Facultăţi de Medicină şi Farmacie în cadrul UMF Târgu Mureş cu predare în limba maghiară şi în limba engleză. Proiectul de hotărâre prevede următoarele specializări la noua Facultate de Medicină şi Farmacie: specializarea Asistenţă Medicală Generală în limba maghiară (număr maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi – 50), specializarea Medicină în limba maghiară (200), specializarea Medicină în limba engleză (50), specializarea Farmacie în limba maghiară (75).
Până aici s-ar putea spune că nimeni nu poate îngrădi dreptul celuilalt la a învăţa, dar să facem apel la lege (extrem de nerespectată în România zilelor noastre), care prevede că orice formă de învăţământ nou înfiinţată într-o universitate trebuie să aibă acreditare ARACIS şi acceptul de a funcţiona. Criteriile de acreditare cer ca noua facultate să aibă 70% dintre cadrele didactice titulare necesare, condiţie care nu poate fi îndeplinită în acest moment de către UMF. Guvernul poate înfiinţa o facultate în cadrul unei universităţi de stat „cu consultarea senatului universităţii”, lucru care nu s-a întâmplat în acest caz, realitatea demonstrând că atunci când factorul politic vrea să facă ceva îţi impune, în dispreţul legii, orice altă normă. Presiunile la care a fost supusă această universitate în ultimele săptămâni, şantajul instituţional evident nu face decât să arate o dată în plus cât de bine se înţeleg aici principiile unei dezvoltări durabile şi până la urmă respectul Guvernului României faţă de munca şi valoarea unor profesori care au consolidat la Târgu Mureş o universitate de prestigiu. Apoi legea prevede că Guvernul poate înfiinţa o facultate „în domenii de interes naţional”, dar nimeni nu a comunicat vreodată cum înţelege Guvernul interesul naţional şi în raport cu ce stat e înţeles acesta, căci dacă e înţeles în raport cu statul maghiar sau cu orice alt stat – SRI ar trebui să intervină. Dar asta e, desigur, o altă discuţie.
Ceea ce este evident pentru orice cetăţean de bun simţ al acestei ţări, ca să nu ne mai ascundem după cireş, este legat de faptul că din 1990 până azi toate acţiunile politice ale UDMR, entitate perenă la guvernare, au ca scop un singur lucru: crearea Ungariei mici în România Mare. Restul poveştilor de ordin ideologic, discursurile pompoase cu privire la valorile unei Europe moderne nu sunt altceva decât motivele promovării unor principii care să sprijine influenţa politică a o mână de oameni din vârful UDMR. În contextul unui stat slab şi predispus la compromisuri şi complicităţi ne trezim în anul de graţie 2012 în faţa unui proiect abuziv şi evident ilegal, dar care ar trebui să fie pentru noi toţi un semnal de alarmă cu privire la instituţiile unui stat care se alimentează din taxele şi impozitele a milioane de români.
Mă întreb şi vă întreb, ce rost are înfiinţarea unei astfel de facultăţi în limba maghiară când în realitate majoritatea covârşitoare a pacienţilor sunt români? Sau să înţeleg că pentru a mă trata la mine în ţară e necesar să învăţ limba maghiară? Mă întreb şi vă întreb, nu cumva un astfel de proiect e gândit în perspectivă, în aşa fel încât studenţii români din Transilvania să studieze medicina la Iaşi, Cluj, Bucureşti dar nu la Târgu Mureş unde UDMR vizează transformarea UMF în universitate de stat în limba maghiară? Şi uite aşa, pe baza taxelor şi impozitelor plătite de noi toţi, unii, puţini dar bine organizaţi, vor mai bifa un obiectiv pentru etnia din care provin. Este evident pentru mine şi cred că nu numai România a demonstrat în anii postrevoluţionari o deschidere fantastică faţă de drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale, dar ceea ce se încearcă acum nu reprezintă altceva decât un şantaj instituţional la adresa unei prestigioase universităţi. Abordăm mereu problema prin organizarea unor mese rotunde, a zeci de seminarii în care mestecăm vorbe, dar domnilor aici chestiunea e clară, legea trebuie respectată dacă a mai rămas o minimă decenţă în ceea ce ne priveşte ca stat democratic. Pe scurt, în condiţiile legii, o facultate nou înfiinţată nu e produsul unui troc politic şi nici oamenii vizaţi nu sunt vreo păpuşă din cârpe pe care acelaşi interes politic de moment să o arunce la coşul de gunoi. Aştept ca în aceste zece zile în care proiectul de lege se află în dezbatere publică vocea societăţii civile să se audă mai mult decât s-a auzit până acum, deoarece o societate normală nu poate tolera nerespectarea legii de către cei care ar trebui să fie garantul respectării ei. Doamne ajută!

Jr. Mihaela MIH-DEHELEAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Colinde şi cântece de Crăciun pentru cei dragi: copii, părinţi şi bunici

Dragoş Suciu

Publicat

în

Colinde şi cântece de Crăciun pentru cei dragi: copii, părinţi şi bunici Din moşi, strămoşi Crăciunul este considerată o perioada magica, din an, în care fiecare dintre noi devine mai bun, mai cald, mai darnic. Este cea mai aşteptată şi îndrăgita sărbătoare, atât pentru cei mici cât şi pentru adulţi. Citește și: MESAJE de CRACIUN […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea