27 august 1916: România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial

Pe 27 august 1916 (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român.

Regele Ferdinand a anunţat hotărârea în plenul Consiliului de Coroană din 27 august 1916. Vreme de doi ani, Bucureştiul îşi păstrase neutralitatea. Fiecare tabără încercase să atragă Bucureştiul de partea ei.

PuterileCentrale, adică Germania şi Austro-Ungaria, promiteau mai multe drepturi pentru românii din Transilvania şi protecţie contra pretenţiilor Bulgariei asupra Dobrogei. Antanta, alcătuită din Anglia, Franţa şi Rusia, a fost iniţial foarte rezervată în promisiuni. Dar când aliaţii au întâmpinat mari probleme pe frontul de vest, premierul Brătianu a obţinut recunoaşterea drepturilor României asupra Ardealului. Ferdinand de Hohenzollern a acceptat cu stoicism direcţia impusă de opinia publică şi confirmată cu hotărâre de regină, englezoiaca Maria.

La izbucnirea primului război mondial, Vechiul Regat – întărit de 50 de ani de stabilitate – devenise un magnet pentru provinciile istorice în care românii erau majoritari. Pentru imperiile vecine, cel ţarist şi cel austro-ungar, era evident că pe agenda românească figura în primul rând reîntregirea.

Neutralitatea României – hotărâtă vara lui 1914 – a fost o decizie îndelung cumpănită. Carol I ştia că vechiul său tratat cu Austro-Ungaria şi Germania putea fi uşor denunţat. Puterile Centrale nici măcar nu îl anunţaseră că vor declara război Serbiei. Vestea i-a fost adusă post factum de ambasadorul Vienei, Czernin. Prima replică a regelui a fost: „Asta înseamnă război mondial”.

În plus, bătrânul soldat era convins, şi avea dreptate, că maşinăria de război germană era net superioară armatei române. A preferat deci să aştepte. Soluţia a fost agreată şi de premierul filo-francez, Ionel Brătianu.

Dovadă că, după moartea regelui Carol, la 10 octombrie 1914, România rămâne neutră. Ca să câştige timp, Brătianu le spunea habsburgilor că unioniştii sunt de nestăpânit, iar anglo-francezilor că ameninţările austro-ungare sunt teribile. În fapt, voia să obţină Basarabia de la o ţară a Antantei, Rusia, şi Transilvania de la Puterile Centrale.

Presiunile publice pentru Ardeal îşi aveau un aliat serios chiar în primul cerc al Puterii: regina Maria. Manifestaţiile de pe Calea Victoriei i se adresau deseori direct.

A fost nevoie ca premierul Ionel Brătianu să îi explice reginei, cu hărţile pe masă, că aşteptarea este în interesul României. El voia să obţină de la Antanta garanţii ferme că, în caz de victorie, Transilvania va fi a României.

Iniţial, Anglia şi Franţa nu erau convinse că România va face faţă. Armata română avea de apărat Carpaţii, dar şi linia Dunării. Bulgaria, aliată cu Puterile Centrale, revendica Dobrogea sau măcar sudul ei, Cadrilaterul.

„Franţa şi Anglia doreau ca armata română să dea lovitura în sud pentru ca, împreună cu armata de la Salonic, condusă de generalul Maurice Sarrail, să scoată Bulgaria din război. Odată ce Bulgaria era învinsă în război, şi Imperiul Otoman ieşea din război şi, prin urmare, Strâmtorile deveneau libere şi situaţia din sud-estul european devenea favorabilă Antantei”, potrivit Petre Otu, istoric.

Premierul Brătianu voia însă ca prima ofensivă să fie spre nord, spre Transilvania. Dar, între timp, Turcia blochează Strâmtorile în favoarea Puterilor Centrale. Prin urmare, exporturile României spre Occident se reorientează spre lumea habsburgică.

Intrarea în război de partea Antantei însemna, deci, un dublu câştig pentru Antantă: şi militar, şi economic. Ca să încline balanţa în favoarea cerinţelor româneşti, regina Maria le-a scris ea însăşi verilor ei, regele George al V-lea al Angliei şi ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei.

După uriaşele pierderi franco-britanice de la Verdun, în Franţa, şi, apoi, din marea bătălie de pe Somme, insistenţele lui Brătianu pentru Transilvania câştigă teren. În primăvara lui 1916, Antanta plănuia o ofensivă generală. Bucureştiului i s-a transmis că trebuie să se hotărască.

Premierul român a răspuns Antantei că România va intra în război în jurul datei de 1 august. Dar numai cu următoarele condiţii: Armatei Române să îi fie livrate 300 de tone de armanent zilnic, să existe o ofensivă aliată în vest care să susţină frontul românesc contra Austro-Ungariei, altă ofensivă anglo-britanică de la Tesalonic contra Bulgariei, trupe ruseşti pentru apărarea Dobrogei şi, de asemenea, ofensivă rusească pe frontul austro-ungar din Galiţia şi Bucovina. La 17 august 1916, ambasadorii celor trei Mari Puteri semnează convenţii militare cu România. Pe scurt, România avea obligaţia să intre în război până la 28 august, primind în schimb recunoaşterea drepturilor asupra Transilvaniei.

Dar politicienii ignorau starea armatei. Induşi în eroare de victoria facilă din 1913 contra Bulgariei şi de sentimentalisme patriotice, mulţi îşi imaginau că luarea Ardealului va deveni fapt împlinit în câteva săptămâni. Armata îşi mărise efectivele până la 19 mii de ofiţeri şi 810 mii de soldaţi, dar rămăsese în urmă cu înzestrarea.

Despre deosebire de Consiliul de Coroană din 1914, care a fost marcat de controverse, Consiliul de Coroană, ţinut aici, în această sală de la Palatul Cotroceni, la 27 august 1916, a fost unul formal. Regele Ferdinand le-a spus membrilor Consiliului că nu i-a chemat să îi consulte, ci să-i informeze.

România intră în război alături de Antantă, împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei, pentru Transilvania. Regele Ferdinand însuşi a plătit scump această decizie. El a fost şters din casa de Hohenzollern şi a pierdut dreptul de a-şi mai folosi numele german. Aşa s-a născut, în toiul primului război mondial, dinastia de România.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI