Dosarul pensiilor ilegale: 167 de inculpaţi trimişi în judecată de DIICOT Alba Iulia
Procurorii DIICOT Alba Iulia au anunţat marţi, 13 martie că în ceea ce priveşte Dosarul pensiilor ilegale au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 167 inculpaţi, dintre care şapte în stare de arest preventiv. Cauza a ajuns pentru soluţionare la Tribunalul Alba
Cele 167 de persoane sunt acuzate de constituirea unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi riscă pentru aceste fapte pedepse cuprinse între 10 – 20 ani de închisoare.
Liderii grupării, Toma Constantin şi Coasian Sabin, ambii cercetaţi în stare de arest preventiv, împreună cu ceilalţi membri ai grupării infracţionale au acţionat pe raza judeţelor Alba, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Teleorman, precum şi pe raza municipiului Bucureşti, fiind specializaţi în falsificarea de dosare de pensie, falsificarea de diplome de studiu şi alte acte oficiale. Viorica Călin, una dintre persoanele arestate în acest dosar, a fost funcţionară a Casei de Pensii Alba şi a sprijinit gruparea falsificatorilor prin introducerea dosarelor în sistem.
În urma cercetărilor procurorilor DIICOT s-a constat faptul că inculpaţii au realizat prin falsificare diplome de bacalaureat, de licenţă, de master şi certificate de calificare profesională pentru 67 de persoane. În baza acestor diplome beneficiarii au exercitat diverse profesii pentru care nu aveau calificarea necesară. De exemplu, au fost depistate două femei care în prezent sunt studente dar care nu au terminat niciodată liceul, la fel cum au fost descoperite persoane care s-au angajat cu diplome de BAC false. Procurorii DIICOT Alba Iulia au stabilit că pentru achiziţionarea unei diplome de BAC beneficiarii plăteau chiar şi 2.000 euro.
*Membrii grupării au produs bugetului de stat un prejudiciu de 2,4 milioane de lei
Falsificatorii sunt judecaţi şi pentru că au contrafăcut cărţi de muncă, adeverinţe şi alte acte folosite la întocmirea dosarelor de pensionare, pentru 138 de persoane, cu scopul ca acestea să poată beneficia în mod nelegal de pensie pentru vechime în muncă. Astfel, au fost prezentate Caselor Judeţene de Pensii 95 de dosare de pensie conţinând înscrisuri falsificate, 49 dintre acestea fiind introduse la plată. Cel mai mare prejudiciu, de circa 2,2 milioane de lei s-a produs la Casa de Pensii Alba. Din această valoare s-a recuperat până în prezent suma de 700.000 de lei.
Prin faptele lor, membrii grupării au produs bugetului de stat un prejudiciu de 2,4 milioane de lei, reprezentând sumele achitate de statul român, cu titlul de pensie pentru vechime in muncă.
Peste 99 la sută dintre cei care au beneficiat de dosare de pensii falsificate şi ca urmare de bani necuveniţi provin din zona Munţilor Apuseni, din comune precum Horea, Albac, Arieşeni, Vadul Moţilor, Bistra. Potrivit procurorilor există persoane care au beneficiat de pensii timp de 10 ani fără să fi avut acest drept. Astfel că sumele ce trebuie returnate de către un singur beneficiar de pensie ilegală depăşeşte, în anumite cazuri, 1 miliard de lei vechi. Comisionul plătit de un beneficiar de pensie falsă intermediarului era cuprins între 2.000 – 7.000 de lei.
Cel mai mare prejudiciu, de circa 2,2 milioane de lei s-a produs la Casa de Pensii Alba. Din această valoare s-a recuperat până în prezent suma de 700.000 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii