Mihai Babiţchi: Adio, traiul pe datorie!

    Discursul preşedintelui Băsescu din Parlamentul României şi semnarea de către acesta, la Bruxelles, a tratatului de guvernanţă fiscală sunt cele mai fierbinţi teme politice  ale momentului. De maniera în care aceste evenimente sunt înţelese de toată lumea depinde câştigarea alegerilor şi, fără îndoială, parcursul viitor al României. Ceea ce se petrece astăzi în Europa, când mai toate statele sunt confruntate cu perspectiva reintrării în recesiune – România nu este cuprinsă în această listă a riscului – şi adoptă măsuri disperate de echilibrare a bugetelor, confirmă cel mai bine cât de înţelept a procedat Guvernul Boc în 2010 când a aplicat ferm şi imediat programul anti-criză. Program impopular, care a adus pe termen scurt mari suferinţe populaţiei, dar a salvat ţara de la un colaps economic greu reversibil. Iată, astăzi modelul Boc este des invocat şi  preluat de întreaga Europă, pentru că este singurul care a dat rezultate. Când preşedintele şi Guvernul vorbesc de reîntregirea salariilor la nivelul dinaintea tăierii din iunie 2010, Spania, Ungaria şi Cehia decid  reducerea substanţială a cheltuielilor publice, în primul rând a salariilor bugetarilor precum şi îngheţarea pensiilor timp de trei ani. În Ungaria, ţara care a refuzat în urmă cu doi ani adoptarea unor măsuri de austeritate dure, TVA a fost majorat la 27% iar impozitele pentru microîntreprinderi au crescut substanţial. Cehia, după ce a majorat impozitul pe venit la 16%, pregăteşte suplimentar introducerea temporară a unei taxe de 31 – 32% asupra veniturilor mari iar Italia a anunţat că va majora TVA până la 23%. Marea Britanie, Franţa şi Germania au conceput de asemenea strategii de reducere a deficitului incluzând majorări de taxe şi îngheţări de salarii. Grecia a dovedit tuturor cât de periculos este să încerci la nesfârşit traiul pe datorie, adică să cheltuieşti mai mult decât produci şi să te împrumuţi mai mult decât eşti în stare să restitui.
La trei ani de la declanşarea crizei economice, România a încheiat anul 2011 cu o creştere economică de 2,5%, peste prognozele iniţiale. Ţara beneficiază din plin  de avantajul celor  doi ani, câştigat în competiţia cu recesiunea: în urma reformelor structurale economia şi-a recăpătat stabilitatea şi predictibilitatea, două atribute apreciate de investitorii străini. Tratatul de guvernanţă fiscală – modalitatea prin care Europa încearcă să evite pe viitor scenariul grecesc – a fost primit diferit atât în zona euro cât şi în cea non-euro. Adversarii acestuia se poziţionează pe două paliere. Pe de o parte există partidele naţionalist-extremiste, din care cele mai reprezentative sunt PVV din Olanda, Jobbik din Ungaria şi comuniştii din Portugalia. Alături de ei, dar mai moderaţi, se situează euroscepticii. De cealalată parte se poziţionează socialiştii şi social-democraţii, cu unele excepţii notabile (Germania, Ungaria, Lituania, Suedia, Estonia, Portugalia, Cipru, Italia). Evident, extremiştii se opun tratatului din motive doctrinare, întrucât acesta presupune cedarea de suveranitate. Social-democraţii se regăsesc şi ei în două tabere: unii care au învăţat ceva din aplicarea politicilor populiste falimentare (Italia, Portugalia, Grecia, Spania, Ungaria) şi susţin tratatul deşi se află în opoziţie, şi ceilalţi, care nu au învăţat nimic. PSD-ul lui Victor Ponta, care nu şi-a nuanţat încă poziţia, pare să fie  un exemplu.
Un unicat la nivel european îl constituie poziţia PNL din România. Deşi liberalii europeni (ALDE) din cele 24 state susţin necondiţionat tratatul, Crin Antonescu nu-şi dezminte alura vindicativ-extremistă şi merge împotriva propriei familii doctrinare. Se poate presupune că PNL, integrat în USL, şi-a pierdut complet identitatea de dreapta şi a ales să joace în aceeaşi echipă cu partidele de stânga europene iresponsabile şi cu extremiştii naţionalişti. Este clar că România trebuie să devină un stat ale cărui datorii să fie dimensionate pe ceea ce produce, şi care să pună accent pe stimularea producţiei interne şi crearea unei economii competitive. Din fericire ţara noastră aplică deja criteriile parafate prin tratatul fiscal: datoria publică este puţin peste 30% (faţă de 60% permis) iar deficitul bugetar se apropie de idealul 3%. Mai rămâne ca aceste clauze să fie cuprinse şi în Constituţie.

Mihai BABIŢCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI