Rămâi conectat

Actualitate

ALBA: 33 de taximetrişti cu probleme sancţionaţi vineri de poliţişti

Bogdan Presecan

Publicat

în

Cu ocazia unei acţiuni desfăşurată de poliţişti vineri, 9 martie în judeţul Alba, taximetriştilor cu probleme le-au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.920 lei, au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

Echipajele au început să îi oprească în trafic pe taximetrişti începând de la prima oră a dimineţii. Între orele 0700-1100 şi 1900-2100, în municipiile Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Aiud şi în oraşele Teiuş şi Ocna Mureş, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba şi ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune de verificare a legalităţii transportului de persoane în regim de taxi precum şi a stării tehnice a autovehiculelor folosite pentru acest tip de serviciu.

În Aiud, de exemplu a fost surprins un “rechin”, cum sunt numiţi transportatorii ilegali de persoane. Este vorba despre B.G., de 44 de ani care transporta persoane în regim taxi, fără a deţine atestat al calificării profesionale iar autoturismul pe care-l conducea nu era nici măcar asigurat RCA.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu

Bera Larisa

Publicat

în

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea