Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Rimetea, primul sat din România care a primit premiul Europa Nostra, decernat pentru frumusețea unică a caselor sale. Așezarea, veche de mai bine de 800 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primul sat din România, premiat de Comisia Europeană pentru casele sale superbe, se află în județul Alba
În 1999, în urma eforturilor de conservare depuse de localnici și de mai multe ONG-uri, Comisia Europeană decide să-i ofere satului Rimetea, din Alba, la granița cu județul Cluj, premiul Europa Nostra.

Premiul a fost acordat după ce 138 de case tradiționale săsești au fost restaurate. Un an mai târziu, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat Rimetea drept zonă arhitecturală și urbană protejată.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Satul se află într-o vale, la poalele munţii Trascăului. Lângă sat se ridică, aproape dramatic, Piatra Secuiului – un perete stâncos foarte spectaculos, înalt de 1129 de metri.

Localitatea medievală este menționată pentru prima dată în 1257 cu numele de Toroczcko (Trascău) și devine în curând cunoscută datorită zăcămintelor de minereu de fier care se aflau în zonă. De altfel, datorită fierului, localitatea a cunoscută o perioadă înfloritoare.

O perioadă scurtă aici s-au prelucrat inclusiv monezi și aur.
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Rimetea a fost colonizat de mineri de origine austriacă, care apoi s-au contopit cu populația maghiară. Rimetea a avut o istorie zbuciumată. Din evul mediu până în anul 1876, localitatea a făcut parte din Scaunul Secuiesc Arieșul.

În cele opte secole de existență, Rimetea a trecut de mai multe ori de la statutul de sat medieval la oraș înfloritor, în secolele XVII-XVIII-lea. În vremea comunismului s-a bazat pe agricultură și abia din 1996 a început să se dezvolte aici și servicii turistice.

Majoritatea obiectivelor de patrimoniu datează din secolele XVII-XIX. Printre acestea se numără în jur de 200 de clădiri laice tradiționale, precum case, grajduri și ateliere, construite între secolelele XVII și XIX.

Cea mai veche casă din sat este locuința unui miner, care a fost construită în 1668. A fost renovată după 2004.

Sursa foto: ProudToBeRomanian


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea