Potrivit prefectului Ştefan Bardan – Instituţiile publice din judeţul Alba derulează proiecte europene de peste 300.000.000 de euro
Prefectul Ştefan Bardan ne-a prezentat situaţia proiectelor aplicate de autorităţile administraţiei publice locale şi structurile subordonate acestora, finanţate atât din fonduri de preaderare, cât şi din fondurile Uniunii Europene, postaderare (POR, PNDR, POSDRU, POSDCA, POSCCE, POS Mediu, altele).
În total, au fost depuse 104 proiecte care însumează 422054417 de euro, fiind aprobate 61 de proiecte totalizând 279.110.729 de euro. Au fost efectuate plăţi din fonduri europene pentru 37 de proiecte, de 236.072.441 de euro, suma totală a plăţilor efectuate cifrându-se la 64.938.645 de euro.
În perioada de preaderare, primăriile nu au depus proiecte ISPA sau SAPARD, derulându-se un singur proiect PHARE, în valoare de 946.599 euro, sumă plătită integral.
Din cele 103 proiecte din fonduri de postaderare promovate de autorităţile administraţiei publice locale, 18 au fost depuse de Consiliul Judeţean Alba, 23 de proiecte – consiliile locale municipale, 17 proiecte – consiliile locale orăşeneşti şi 45 de proiecte – consiliile locale comunale. Au fost contractate 60 de proiecte, însumând 278.164.130 de euro, astfel: CJ Alba – 10 proiecte (129.054.087 de euro), CLM – 16 (76.294.000 de euro), CLO – 2 (12.077.393 de euro), CLC – 32 (60.738.650 de euro). Dintre acestea, 17 aveau termen de finalizare în 2011, 19 trebuie finalizate în acest an, iar 24 se vor încheia abia anul viitor. La acestea se adaugă cele 17 proiecte depuse, aprobate şi contractate de alte instituţii publice din judeţ, în valoare totală de 23266000 de euro, din care s-au plătit 5736000 de euro. Astfel, în total sunt 121 de proiecte, de 445.320.417 de euro, din care s-au aprobat 78 de proiecte, de 302.376.729 de euro. Au fost efectuate plăţi pentru 54 de proiecte însumând 259.338.441 de euro, cuantumul plăţilor efectuate fiind de 70.694.645 de euro. Numai în ultima lună s-au plătit 3.801.031 de euro pentru 3 proiecte care totalizează 5.771.000 de euro.
Din raportul care va fi transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor rezultă că nu sunt înregistrate proiecte pentru care să existe riscul pierderii finanţării, proiecte contractate, dar pentru care nu s-au organizat licitaţii de cel puţin 3 luni sau proiecte ce au întârzieri sau au ieşit din termen.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii