De 8 Martie, primarul Mircea Hava le-a sărbătorit pe femeile de la Centrul de Zi pentru Vârstnici
Astăzi, de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, alături de alţi reprezentaţi din cadrul primăriei şi Consiliului Local Alba Iulia le-a făcut o surpriză plăcută femeilor de la Centrul de Zi pentru Vârstnici.
Citește și: Mesaje de 8 Martie • Texte cu URĂRI de 8 Martie. FELICITĂRI de 8 Martie care pot fi transmise prin SMS de Ziua Femeii
Astfel, primarul Hava le-a dăruit câte o floare fiecăreia dintre femeile aflate aici iar tuturor celor sărbătoriţi în luna martie le-a făcut de asemenea câte un mic cadou. Într-un cadru festiv, primarul Mircea Hava a ciocnit un pahar cu vin cu cei prezenţi şi le-a oferit un tort delicios, urându-le tuturor la mulţi ani, multă sănătate şi viaţă lungă de aici înainte. Totodată au asistat cu toţii la un frumos spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „60 Plus”, binecunoscut publicului albaiulian şi nu numai deoarece „tinerii” componenţi ai acestuia, numai anul trecut, au reuşit să susţină peste 200 de spectacole în Alba Iulia, dar şi dincolo de hotarele judeţului Alba şi chiar în străinătate. Evenimentul de ieri a fost organizat împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia.
Alexandra MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 9 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 14 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum o oră
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri