Societate

De 8 Martie, primarul Mircea Hava le-a sărbătorit pe femeile de la Centrul de Zi pentru Vârstnici

Alexandra Mates

Publicat

în

Astăzi, de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, alături de alţi reprezentaţi din cadrul primăriei şi Consiliului Local Alba Iulia le-a făcut o surpriză plăcută femeilor de la Centrul de Zi pentru Vârstnici.

Citește și: Mesaje de 8 Martie • Texte cu URĂRI de 8 Martie. FELICITĂRI de 8 Martie care pot fi transmise prin SMS de Ziua Femeii

Petrecerea Divorțaților

Astfel, primarul  Hava le-a dăruit câte o floare fiecăreia dintre femeile aflate aici iar tuturor celor sărbătoriţi în luna martie le-a făcut de asemenea câte un mic cadou. Într-un cadru festiv, primarul Mircea Hava a ciocnit un pahar cu vin  cu cei prezenţi şi le-a oferit un tort delicios, urându-le tuturor  la mulţi ani, multă sănătate şi viaţă lungă de aici înainte. Totodată au asistat cu toţii la un frumos spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „60 Plus”, binecunoscut publicului albaiulian şi nu numai deoarece „tinerii” componenţi ai acestuia, numai anul trecut, au reuşit să susţină peste 200 de spectacole în Alba Iulia, dar şi dincolo de hotarele judeţului Alba şi chiar în străinătate.  Evenimentul  de ieri a fost organizat împreună cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Alba Iulia.

Alexandra MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Măceșele, micul miracol al toamnei: Cum pot aceste fructe să întărească organismul și să țină bolile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Măceșele, micul miracol al toamnei: Cum pot aceste fructe să întărească organismul și să țină bolile la distanță Bogate în vitamina C, antioxidanți și compuși bioactivi, măceșele se numără printre cele mai valoroase fructe sălbatice ale toamnei. De la susținerea funcției imunitare până la posibile beneficii pentru articulații, aceste fructe roșii ascund un potențial remarcabil. […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

5 noiembrie 2026 | Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Oana Bozga-Pintea, alături de Ionuț Fulea și alți mari artiști, la BT Arena: Cursă specială din Alba Iulia pentru festivalul folcloric „Tinerețe” Să păstrăm folclorul viu înseamnă să-l ducem mai departe, pe scenă și în inimile celor tineri. Prin Festivalul „Tinerețe”, Oana Bozga-Pintea își urmează cu perseverență această misiune și aduce la Cluj-Napoca o seară […]

Citește mai mult