OMS laudă modelul aplicat de Suedia în lupta împotriva pandemiei, în ciuda faptului că ţara înregistrează peste 20.000 de infecții și aproape 2.500 de decese
Organizația Mondiala a Sănătății pare că s-a sucit, lăudând recent modelul aplicat de Suedia, care a refuzat să își pună pe butuci economia din cauza epidemiei de coronavirus. Din nefericire, concluzia OMS vine după ce majoritatea țărilor din Europa și-au periclitat serios economia, închizând companii.
Dr. Mike Ryan, directorul executiv care se ocupă de programele de Urgență ale OMS în Geneva, a apreciat strategia impusă de țara scandinavă, considerând că sunt „lucruri de învățat” de la aceasta, care s-a bazat pe autoreglementarea cetățenilor.
„Cred că vom ajunge la o nouă noțiune de normalitate. Cred că în multe privințe Suedia reprezintă un model de viitor, dacă dorim să ne întoarcem la o societate care nu are restricții”, a declarat expertul în urgențe.
În Suedia, strategia de a ţine societătatea deschisă, fără impunerea de măsuri, este aplaudată de cetăţeni. Soluţia a fost propusă de un grup de cercetători, iar apoi parafată de guvern. Totuşi, unii virusologi suedezi sunt sceptici că drumul pe care merge ţara este cel mai bun.
„Cred ca există percepția potrivit căreia Suedia nu a impus măsuri de control și că a lăsat boala să se răspândească”, a declarat pentru presa Ryan, citat de New York Post. Acesta a subliniat, legat de această percepție că „nu este deloc adevărată”.
Suedia, cu o populație de 10,3 milioane de locuitori, a înregistrat peste 20.300 de cazuri și 2.462 de decese. Totodată, peste 1.000 de cetățeni s-au vindecat, după ce au contractat virusul.
Dr. Anders Tegnell, principalul epidemiolog al Suediei, crede că decizia ţării de a impune o serie de măsuri de carantină mai puţin stricte „a funcţionat în anumite aspecte deoarece sistemul de sănătate a putut să se descurce cu numărul de pacienţi”, scrie BBC.
Dr. Tegnell a declarat că cel puţin jumătate din numărul total de decese a fost înregistrat în aziluri de bătrâni şi „este neclar dacă măsurile de carantină ar fi oprit acest lucru sau nu”. El a adăugat că decizia de a impune măsuri mai relaxate decât în restul ţărilor europene implică faptul că nivelul de imunitate este de 20% în Stockholm, capitala ţării.
Surse: stiripesurse, businessmagazin
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act