VIDEO| Horă încinsă de cadrele medicale din Craiova, după ce au reușit sa vindece primul pacient cu COVID-19
O postare de pe pagina de Facebook a Spitalului „Victor Babeș” din Craiova, arată zeci de medici și asistente au dansat minute bune pe melodii populare, în semn de solidaritate cu colegii din țară. Imaginile cu cadrele medicale, care s-au prins în hora în halate de protecție, bonete și mănuși, au stârnit reacții diferite. În timp ce unii apreciază efortul pe care-l fac cei din sistemul sanitar în aceste zile, alții au criticat gestul.
Spitalul „Victor Babeș” din Craiova a postat, joi, pe Facebook, un clip video în care se vede cum multe cadre medicale, cu halate de protecție, bonete și mănuși s-au prins în hora.
https://www.facebook.com/SpitalulVictorBabesCraiova/videos/1568864723270428/
Clipul este însoțit de mesajul „Numai împreună vom învinge”.
Conform Mediafax, medicii și asistentele au făcut asta după ce au reușit să salveze viață primului pacient cu noul Covid-19 internat aici. Bărbatul din Caracal a fost internat în spital în dată de 6 martie, iar în această perioada a fost pe punctul de a muri de trei ori. Joi, el a fost declarat vindecat și externat.
„A fost un moment de bucurie şi un moment de satisfacţie. Au reuşit să vindece un bolnav cu comorbidităţi, un bolnav pe care în repetate rânduri am crezut că-l pierdem. Astăzi, el este negativ şi va părăsi spitalul. A fost un semn de mulţumire pentru pacientul care a rezistat alături de noi în toată această luptă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Craiova.
Postarea a strâns deja peste o mie de distribuiri și sute de comentarii, reacțiile fiind diferite.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Din luna mai 2024, modificări temporare în circulația unor trenuri internaționale În urma închiderii totale a circulaţiei feroviare între stațiile Bekescsaba – Lokoshaza, petnru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară de către administrația ungară – MAV Start, la sfârșitul lunii viitoare vor interveni modificări în circulaţia trenurilor CFR Călători. Dintre acestea, trenurile Ister și Dacia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 19 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană