Măsuri excepționale și pentru competitorii de la powerlifting din România, din cauza pandemiei de coronavirus! ”Contextul presupune disciplină și tărie de caracter”, transmit reprezentanții FRP
Pandemia de coronavirus a dus întregul sport de pe mapamond într-un punct critic, evenimentele sportive fiind anulate în proporție covârșitoare, tocmai pentru a evita răspândirea virusului ce lovește crunt întreaga lume.
Situația a devenit una critică în ultimele săptămâni, iar în actuala conjunctură este nevoie de responsabilitate la toate nivelurile. Astfel, reprezentanții Federației Române de Powerlifting, organism ce are sediul în Alba Iulia, au luat o serie de măsuri prin care limitează activitatea sportivă, de la antrenamente și până la amânarea, pe termen nelimitat a activităților aflate în agenda competițională a anului 2020. Ovidiu Pănăzan, președintele FRP, consideră că este firesc să fie sprijinite eforturile autorităților, prin acest demers, tocmai pentru a se depăși momentul de cumpănă.
“Ne aflăm, fără doar și poate, într-un context global complicat, cu o dinamică pe care o putem intui cu greu în aceste zile și care presupune măsuri excepționale indiferent de domeniul în care ne desfășurăm activitatea Sportivii pe care îi cunosc au trecut de-a lungul timpului prin încercări care le-au testat disciplina și tăria de caracter. Vom reuși și de această dată”, a transmis Ovidiu Pănăzan (CS Unirea Alba Iulia/ Zamolxis Alba Iulia), desemnat la finele anului trecut cel mai bun antrenor din Alba, la sporturi neolimpice.
Astfel, Federația Română de Powerlifting a decis următoarele:
- Activitatea loturilor naționale nu se suspendă în această perioadă, dar se adaptează în funcție de rigorile legale care se impun, sportivii urmând să se pregătească la domiciliu utilizând pentru pregătire metode transmise prin intermediul mijloacelor electronice;
- La solicitarea conducerii FRP se vor organiza antrenamente în aer liber doar cu respectarea prevederilor Hotărârii nr 11 din 17 martie 2020 și a condițiilor de siguranță pentru sportivii și antrenorii acestora, fiind interzise antrenamentele cu un număr mai mare de trei sportivi și cele fără respectarea distanței de minimum un metru între participanți;
- Majoritatea sportivilor componenți ai loturilor naționale au primit din partea FRP cantități semnificative de suplimente nutritive, prin amabilitatea domnului Florin Preduchin, un vechi prieten al acestui sport;
- Competițiile sportive amânate de către IPF și EPF produc fără doar și poate costuri și pierderi financiare consistente dar în toată această perioadă ne asumăm pierderile având speranța că în a doua jumătate a anului competițiile programate se vor organiza conform calendarului ce va fi aprobat;
- Competițiile interne nu sunt momentan reprogramate având în vedere faptul că vor avea loc spre sfârșitul anului 2020, acest aspect neînsemnând că dacă situația o va cere nu vom proceda și la o astfel de decizie;
- Adunarea Generală a FRP a fost reprogramată la o dată care va fi comunicată ulterior tuturor părților interesate;
7. FRP își manifestă public susținerea pentru măsurile impuse de autorități în această perioadă rugându-i pe practicanții și susținătorii acestui sport să manifeste discernământ cu privire la acțiunile întreprinse, moderație în comportamentul public și încredere că disciplina va prevala și de această dată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Victorie scurtă pentru Volei Alba Blaj în primul meci din play-off cu CSM Târgoviște Volei Alba Blaj a câștigat în minimum de seturi, cu 3-0, primul meci cu CSM Târgoviște din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin. Partida s-a disputat în seara zilei de joi, 27 februarie 2025, în Sala Polivalentă „Alba Blaj Arena”. Citește […]