Veste șoc pe “Cetate”! Unirea Alba Iulia nu se prezintă la meciul cu Viitorul Șelimbăr!
Unirea Alba Iulia nu se prezintă la meciul de pe teren propriu cu Viitorul Șelimbăr, din prima etapă a returului, programat sâmbătă, 7 martie, pe Stadionul “Cetate”! Un start ratat de primăvară fotbalistică pentru gruparea albaiuliană, ajunsă să nu evolueze în fața suporterilor, în primul joc, după o pauză de trei luni.
Invocând motive financiare, diriguitorii divizionarei terțe au înștiințat FRF în acest sens, astfel că a fost anulată delegarea brigăzii de arbitri. Echipa din Cetatea Marii Uniri pierde astfel, la “masa verde”, scor 0-3 și riscă să fie exclusă din campionat dacă va bifa o nouă neprezentare, următorul meci oficial fiind la Bistrița, în runda a doua a returului.
Situația a devenit critică în curtea divizionarei terțe, ce trăiește un moment negativ al existenței, o adevărată rușine. Fotbaliștii au refuzat să se antreneze în ultimele trei zile, amendând astfel starea de incertitudine și faptul că nu și-au mai primit salariile de luni bune, practic de la încheierea primei părți a campionatului, fiind amăgiți de la o săptămână la alta. Evenimentele au căpătat o turnură nedorită, tensiunea acumulată a explodat în rândul efectivului pregătit de Mihai Manea, în condițiile în care și negocierile cu sibienii Teodor Birț și Marius Lungu s-au blocat. Unirea Alba Iulia așteaptă ca în 14 martie să-și încaseze banii de la Al Ahli, din Arabia Saudită, în caz contrar punându-se problema retragerii din competiție!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Victorie scurtă pentru Volei Alba Blaj în primul meci din play-off cu CSM Târgoviște Volei Alba Blaj a câștigat în minimum de seturi, cu 3-0, primul meci cu CSM Târgoviște din play-off-ul Diviziei A1 la volei feminin. Partida s-a disputat în seara zilei de joi, 27 februarie 2025, în Sala Polivalentă „Alba Blaj Arena”. Citește […]