Mircea Hava: Centrul Regional de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, va avea un sediu nou la Alba Iulia
Centrul Regional de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit va avea un sediu nou la Alba Iulia, dovadă că instituţia care gestionează activitatea din toate cele şase judeţe ale regiunii Centru nu va fi mutată în altă parte, aşa cum se zvonea la un moment dat. Noul sediu va fi amenajat în incinta fostului cămin Refractara, situat la ieşire din Alba Iulia spre Cluj. Potrivit primarului Mircea Hava, clădirea a fost predată de administraţia locală Ministerului Agriculturii cu destinaţia amintită. „Am reuşit să obţinem acest lucru, ca această instituţie foarte importantă să aibă sediul la Alba Iulia. Este adevărat că este situat la ieşire din oraş, lângă Ambient, însă sunt mijloace de transport. Ceea ce este bine este că deja este prins în finanţare, urmează să se facă proiectul, autorizaţia şi sper ca pe toamnă să poată să se mute acolo. Acesta este încă un pas din programul pe care îl avem şi de care ne-am ţinut cu dinţii, acela de a fixa în Alba Iulia cât mai multe reprezentanţe ale Guvernului în teritoriu şi cât mai multe instituţii regionale. Este foarte important în contextul regionalizării, pentru că de asta nu scăpăm. Având aceste atuuri poţi să discuţi altfel cu vecinii tăi”, a spus Mircea Hava. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii