Cugir: ”Cupa Primăverii ” la Şah
În organizarea Clubului Sportiv Orăşenesc Cugir, la Clubul Elevilor din Cugir s-au desfăşurat timp de două zile (2-3 martie ), întrecerile din cadrul ”Cupei Primăverii” la şah ,competiţie ce a reunit 40 de jucători cu vârste cuprinse între 8 ani şi peste 70 de ani . Un concurs antrenant, plin de ambiţii în care cei mai mici competitori s-au luptat ore în şir între ei alături de veteranii acestui sport pentru o poziţie cât mai bună pe podium. Merită evidenţiat rolul jucat de organizatori -CSO Cugir, cu aportul preşedintelui prof. Adrian Mihai, al profesorului de şah Vasile Lupu şi al arbitrului MF Ovidiu Lupu,preocupare ce l-a determinat pe primarul Adrian Teban (prezent la eveniment pentru a înmâna cupe şi diplome câştigătorilor ), să-i felicite pe toţi pentru reuşita acestui eveniment sportiv de primăvară. O competiţie la care a ţinut să fie prezent şi consilierul local Aurel Voicu.
În urma partidelor disputate s-au obţinut următoarele rezultate :
Clasament general : I – Ovidiu Lupu ; II – Mihai Valceanu ; III – Doru Jiros
Veterni peste 70 de ani : I -Ioan Zaharie ;II- Vasile Lupu ;III- Mircea Anghel
Veterani : I -Victor Cojocaru ; II -Gheorghe Murg : III-Nichie Marcu
Băieţi 8 ani : I – Eduard Subredu ;II- Rebeca Comsa ;III –
Băieţi 10 ani : I -Cristian Petrescu; II -Enoh Comsa ; III -Darius Albu
Băieţi 12 ani : I -Daniel Ghibu ;II – Caleb Comsa ; III -Andrei Opra
Băieţi 14 ani : I -Darius Ioane ;II – Cătălin Ştefănescu ;III-Daniel Danciu
CONSTANTIN PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii