Deși Legea bugetului de stat pentru 2020 a fost promulgată, Asociația Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă în privința sumelor destinate proiectelor
Deși Legea bugetului de stat pentru 2020 a fost promulgată, Asociația Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă în privința sumelor destinate proiectelor
Legea bugetului de stat pentru anul 2020 a fost promulgată ieri de către Președintele Klaus Iohannis, după ce Guvernul condus de Ludovic Orban și-a asumat răspunderea în Parlament, la finalul anului trecut, pentru această lege.
Deși premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, Ascociația Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă cu privire la bugetele alocate pentru proiectele care nu prea par să avanseze deloc, din păcate.
Așadar, deși, declarativ, vor fi prioritizate principalele investiții pe fonduri europene aflate în derulare, lucrurile nu par să stea așa:
„Un prim exemplu ar fi centura orașului Bacău, un proiect de aproximativ 800 de milioane de lei cu TVA pe care lucrările au început în martie 2019 și au avansat pe parcursul anului foarte bine, fiind utilizați aproximativ 250 de milioane de lei. Estimările noastre indică un necesar de 350-400 de milioane de lei în 2020. Alocarea Guvernului Orban: 64 de milioane. Comparativ, construcția Centurii Târgu Mureș, aflată într-o licitație suspendată de 3 luni, fără oferte depuse, cu șanse reduse de contractare în 2020, are o alocare mai mare.
Un alt proiect drastic subfinanțat este Autostrada Sebeș-Turda. Chiar dacă avansul în 2019 nu a fost cel scontat, au fost consumate 183 de milioane de lei. Alocarea pentru 2020 este de doar 56 de milioane, mult sub o estimare realistă de aproximativ 200 de milioane.
Drumul Expres Craiova-Pitești (cele 3 loturi aflate în construcție în valoare de peste 2 miliarde de lei cu TVA) au o alocare modică de 96 de milioane de lei, deși premierul Orban a spus că în 2 ani se finalizează lucrările (evident, o promisiune fantezistă).
Podul peste Dunăre de la Brăila, o investiție de peste 2 miliarde de lei care a atras în 2019 peste 500 de milioane, are o alocare de doar 97 de milioane de lei în 2020.
Alte proiecte subfinanțate în 2020 în opinia noastră ar fi A3 Autostrada Transilvania și A3 Râșnov-Cristian, centurile Satu Mare, Timișoara, Rădăuți, reabilitarea DN76, realizarea studiilor pentru Autostrada Timișoara-Moravița, realizarea studiilor pentru modernizarea căilor ferate București-Giurgiu și Cluj Napoca-Oradea sau dublarea căii ferate între Mogoșoaia și Balotești.
Solicităm premierului și ministrului Transporturilor să demonstreze și cu fapta, nu doar cu vorba, că sunt mai competenți decât predecesorii lor!”.
În privinţa Legii bugetului de stat, premierul Orban a precizat că au fost acceptate mai multe amendamente pentru suplimentarea sumelor destinate infrastructurii, dar şi pentru mediu.
De la tribuna Camerei Deputaților, Ludovic Orban și-a încheiat discursul, cerându-le parlamentarilor să „aibă încredere în acest buget, construit cu extrem de mare atenţie”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale