Între 29 și 31 octombrie 2019, Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș organizează Atelierele toamnei de poveste – „Povestea lui Felician Fărcașiu”
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș organizează în perioada 29 – 31 octombrie 2019, Atelierele toamnei de poveste. Povestea lui Felician Fărcașiu.
Prin intermediul acestor ateliere de toamnă bogată, participanții vor descoperi tehnici tradiționale handmade, îmbinând lectura și creativitatea, cu tradițiile și folclorul românesc. Decorațiunile și accesoriile unicate realizate vor putea fi admirate în cadrul unei expoziții organizate vineri, 1 noiembrie 2019, ora 12.00, în Parcul Tineretului din Sebeș.
Atelierele toamnei de poveste constituie un preambul la Festivalul Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu”- ediția a XVII-a Sebeș, 1-3 noiembrie 2019.
Începând cu anul 2002, la Sebeş, în luna noiembrie, se desfăşoară un festival naţional – concurs de interpretare a cântecului popular românesc, care poartă numele lui Felician Fărcaşiu. Înzestrat cu un talent deosebit şi o voce amplă de bas profund, după o scurtă carieră de preot, s-a dedicat activităţii culturale de interpret al cântecului popular românesc şi de culegător de folclor.
Felician Fărcaşiu s-a născut la Sebeş, în anul 1920, fiind una dintre personalităţile cu care ne mândrim. A urmat anii de şcoală la Sebeş şi la Orăştie, apoi Institutul Teologic din Sibiu, absolvit în 1943. A atras aprecierile etnologului Hary Brauner şi ale compozitorului Laurenţiu Profeta, care l-au recomandat Radiodifuziunii Române. În programele radioului, a cântat şi i s-au înregistrat 30 de piese folclorice (doine, cântece de joc şi de petrecere), în cursul anului 1951. A cântat alături de orchestrele de muzică populară ale Filarmonicilor din Arad, Sibiu, Braşov, Oradea, Bacău şi cu Ansamblurile artistice din Deva, Baia Mare, Cluj, Timişoara şi Caransebeş, a întreprins numeroase turnee de concerte şi a participat la concursuri în ţară şi în străinătate. A imprimat 7 discuri, pe care sunt cuprinse doar o parte din cele 260 de piese ale repertoriului său. Şi-a adus o contribuţie importantă la cunoaşterea şi nemurirea folclorului naţional.
Felician Fărcașiu rămâne unul dintre cei mai mari interpreți de muzică populară, constituind un imens reper pentru tânăra generaţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii