Noi filiale UNPR în judeţul Alba
Conducerea UNPR Alba, reprezentată de Vasile Crişan, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că în data de 23 februarie au avut loc alegeri pentru constituirea organizaţiei locale Ocna Mureş a acestei formaţiuni politice. Funcţia de preşedinte i-a revenit lui Vasile Arinaru iar Biroul Politic Local este format din 23 de persoane. Din partea organizaţiei judeţene, la Ocna Mureş au fost prezenţi Ioan Musutan – vicepreşedinte, Alexandru Gavrilă – preşedintele Organizaţiei de Tineret, Ilie Sbuciumelea – secretar executiv, dar şi preşedintele UNPR Aiud, Pompei Rus. Reprezentanţii UNPR Alba au mai declarat că au mai fost organizate alegeri pentru constituirea organizaţiilor din Vinţul de Jos, Ohaba şi Berghin. În aceste localităţi au fost prezenţi din partea organizaţiei judeţene primvicepreşedintele Vasile Crişan şi vicepreşedintele Marian Nedelcu. UNPR Alba a mai făcut public faptul că în urma unui sondaj IRES făcut la nivel naţional, partidul ar obţine în acest moment 5% din voturi, că PD-L ar obţine 19%, USL 50%, PRM 4%, PP-DD 12%, iar alte partide 3%. „UNPR este şi va fi pe un trend ascendent şi în luna iunie ne aşteptam să fim cotaţi în sondaje în jurul cifrei de 10%”, a declarat prim-vicepreşedintele Vasile Crişan. (A.C.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari