CS Zlatna şi-a întărit serios efectivul în intersezon
Zlătnenii au câte 1000 de lei bonus pentru evitarea retrogradării
Noul preşedinte executiv al CS Zlatna, Adrian Marius Haţegan (43 de ani), personaj ce a activat, cu intermitenţe, în fotbalul judeţean în calitate de jurist al clubului din Cetatea Marii Uniri susţine că gruparea de pe Ampoi va evita retrogradarea la finele acestei stagiuni. Prima veste bună a venit în urma şedinţei Comitetului Executiv al FRF, când s-a decis ca din eşalon terţ să retrogradeze numai 21 de echipe (locurile 14-16 din fiecare serie şi alte trei de pe locul 13) în loc de 5 formaţii din fiecare serie. CS Zlatna a încheiat turul pe penultima poziţie în Seria a 6-a a Ligii a 3-a (cu numai 9 puncte), şi implicit are de recuperat un ecart redus, Voinţa Livezile (locul 12, cu 15 puncte).
După două campionate ce au însemnat retrogradare din eşalonul terţ (dar totuşi continuarea în Liga a 3-a), motivele prioritare fiind în principal problemele financiare se pare că lucurile au intrat pe o turnură pozitivă. „Există un proiect pe 4 ani, în care vrem să punem baze serioase fotbalului din localitate. Din toamnă, va fi o clasă de fotbal la liceul din Zlatna şi o să organizăm serios activitatea grupelor de copii şi juniori”, a declarat Adrian Haţegan, care însă pune accentul pe prezent. „Cred că am realizat o campanie de transferuri foarte bună şi echipa va avea altă faţă în retur. Trebuie să evităm retrogradarea şi pentru asta ne-am fixat un obiectiv imediat în a aduna 10 puncte în primele 4 etape din retur”, a mai spus preşedintele zlătnean.
lPrime şi bonus la menţinerea în Liga a 3-a
Cu 15 noi jucători, Târziu şi G. Toma (Corona Braşov), Gavrilă şi H. Marian (Europa Alba Iulia), P. Pop (Unirea Valea lui Mihai), Tămăşan şi Cucuruzan (liberi de contract), Kopandy, Morar, C. Suciu şi Sg. Pop (Unirea Floreşti), A. Câmpean (Dinamo II), P. Dârjan (FC Cisnădie), A. Lacatos (FC Baia Mare), Oct. Drăgan (Mureşul Deva), păstrarea a încă doi jucători (Al. Man şi Kiraly) ce la un moment dat erau plecaţi, aurarii au parte şi de un important stimul financiar pentru îndeplinirea dezideratului.
Astfel, elevii lui Dorel Mureşan au promis un bonus de 1000 de lei (pentru jucătorii de bază) în cazul atingerii obiectivului la finele campionatului şi vor juca în retur pe recompense serioase: 300 de lei victoria acasă, respectiv 400 de lei succesul extern. „Dacă totul va fi în regulă şi echipa va avea rezultate, în săptămâna următoare jocului fotbaliştii îşi vor încasa primele aferente”, a mai spus oficialul zlătnenilor. De asemenea în retur, CS Zlatna intenţionează să dispute partidele interne la lumina reflectoarelor, în nocturnă, iar întâlnirile să fie transmise de DigiSport, caz unic în arealul fotbalului de Liga a 3-a din ţară.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii