Rămâi conectat

Actualitate

FOTO. Cei mai buni studenți de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, premiați de administrația locală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administrația locală a premiat și în acest an, la ceremonia de deschidere a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, studenții cu rezultate foarte bune în activitatea academică, 31 de tineri primind sume de bani. 17 studenți cu media 10. LISTA

Ceremonia de deschiderea a Universității „1 Decembrie 1918 din Alba Iulia”, în noul an universitar 2019-2020, s-a lăsat și de această dată cu premii din partea administrației locale pentru studenții merituoși, care au obținut în anul precedent note foarte bune la învățătură. Premiile au constat în sume de bani, pentru a stimula cât mai mult studenții, de altfel foarte dornici să fie răsplătiți pentru meritele lor.

”Procedura stabilită cu Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia prevede a fi premiați primii trei studenți, integraliști, ai facultăților, respectiv în cazul mai multor medii egale premierea tuturor studenților având medie identică”, transmite Primăria Alba Iulia.

LISTA premianților

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE

  1. Nicoară Constantin Florin – Istorie – 9,91;
  2. Bărbău Cătălin – Română-Engleză – 9,86;
  3. Radu Cristian – Istorie – 9,85;
  4. Țetcu Maria Carmen – Traducere și interpretare – 9,80;
  5. Tricu Andreea Florina – Traducere și intrepretare – 9,80;

FACULTATE DE ȘTIINȚE ECONOMICE

  1. 1. Plescaci Dorina – Contabilitate și informatica de gestiune – 10;
  2. 2. Stratan Olivia – Marketing – 10;
  3. Perța Ancuța – Finanțe și Bănci – 9,93;
  4. Boșcănean Dumitru – Economia comerțului – 9,93;
  5. Cioban Ecaterina – Contabilitate și informatică – 9,91;
  6. Mateș Adelin Nicolae – Contabilitate și informatică – 9,91;

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

  1. Trifan Cristina Ioana – Drept – 10;
  2. Toma Ana Maria – Pedagogia învățământului – 10;
  3. Viman Ana Maria – Pedagogia învățământului – 10;
  4. Gaina Corina – Administrație publică – 10;
  5. Grigore Nina – Asistență Socială – 10;
  6. Lațiu Teodora Alina – Asistență Socială – 10;

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

  1. Ghiță Dana Georgeta – Artă sacră – 9,95;
  2. Buta Ioan Adrian – Teologie ortodoxă pastorală – 9,93;
  3. Irimie Adriana – Muzică religioasă – 9,90;
  4. Stanciu Andrei Ioan – Artă sacră – 9,90;
  5. Lazăr Alexandra Ioana – Muzică religioasă – 9,85;

FACULTATEA DE ȘTIINȚE EXACTE ȘI INGINEREȘTI

  1. Berindeie Ioana Aurica – Măsurători terestre și cadastru – 10;
  2. Todea Cristina Maria – Măsurători terestre și cadastru – 10;
  3. Vancea Diana Monica – Măsurători terestre și cadastru – 10;
  4. Oltean Ionel Raul – Ingineria mediului – 10;
  5. Hortea Monica Tamara – Informatică – 10;
  6. Paul Tiberiu – Informatică – 10;
  7. Pavel Cristiana Maria – Informatică – 10;
  8. Bogdan Remus Cristian – Informatică – 10;
  9. Moga Amadeus – Informatică – 10;

[nggallery id=7453]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi vremea în SEPTEMBRIE 2024: Val nou de căldură la început de toamnă, cu maxime de peste 35 de grade Celsius. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele patru săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi vremea în SEPTEMBRIE 2024: Val nou de căldură la început de toamnă, cu maxime de peste 35 de grade Celsius. Prognoza meteo de la ANM, pentru următoarele patru săptămâni Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toată ţara, în următoarele patru săptămâni, conform prognozei emise de duminică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea