Legea pensiilor 2024: A fost finalizată recalcularea pensiilor – Anunțul Ministerului Muncii
Legea pensiilor 2024: A fost finalizată recalcularea pensiilor – Anunțul Ministerului Muncii
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat duminică că „a finalizat, prin Casa Națională de Pensii Publice, recalcularea pensiilor din sistemul public la timp”. Drept urmare, peste 82% dintre pensionarii din sistemul public vor beneficia de o creștere a pensiei începând din această lună, susține ministerul.
Citește și: Recalculare pensii 2024: Intervenție legislativă pentru cei ale căror pensii au fost „înghețate”

„Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creștere fiind de 26,65%. Această creștere se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor, rezultând într-o creștere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulți dintre pensionari în acest an. Subliniem că nicio pensie nu scade. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât pensia din luna august 2024, se menține cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată”, a comunicat duminică Ministerul Muncii.
Citește și: PENSII 2024: Pensionarii care au pierdut în urma recalculării pensiilor de la 1 septembrie
Pentru cei care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari, dacă decizia de recalculare indică o valoare mai mică de 1.281 de lei, aceștia vor continua să primească suma de 1.281 de lei, a adăugat ministerul.
Potrivit sursei menționate, recalcularea pensiilor s-a realizat pe baza a trei componente esențiale: punctele de contributivitate, punctele de stabilitate și punctele asimilate.
„Punctele de contributivitate, determinate de valoarea contribuțiilor plătite pe parcursul carierei, au avut cea mai mare influență asupra cuantumului final al pensiei. Scopul Legii 360/2023 a fost recalcularea pe contributivitate și predictibilitatea pentru stagiile complete de cotizare care să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii”, a precizat Ministerul Muncii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
Care este prognoza meteo pentru iarna 2026-2027 în România: Regiunile care vor avea mai multă zăpadă. Când ar putea apărea cele mai importante episoade de ninsoare
Care este prognoza meteo pentru iarna 2026-2027 în România: Regiunile care vor avea mai multă zăpadă. Când ar putea apărea cele mai importante episoade de ninsoare Cele mai recente date meteorologice sezoniere indică o iarnă 2026-2027 cu ninsori peste medie în sudul și centrul Statelor Unite și cantități mai mici de zăpadă în nordul țării, […]
Cerealele din Ucraina, un „cartof” încins: Fermierii români cer prioritate la exporturi Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, solicită României și celorlalte state vecine să faciliteze tranzitul cerealelor ucrainene către piețele externe. În replică, fermierii români cer ca interesele producătorilor autohtoni să fie puse pe primul plan, iar exporturile naționale să beneficieze de prioritate în fața mărfurilor […]
