FOTO: Muzeul Național Brătianu vizitat de echipa PNL Sebeș
Muzeul Național Brătianu vizitat de echipa PNL Sebeș
Sâmbătă, 31 august 2024, 50 de reprezentanți ai organizației liberale din Sebeș conduse de către primarul Dorin Nistor, au efectuat o vizită la Muzeul Național Brătianu din localitatea Ștefănești – Argeș.
Vizita, la care au participat toate categoriile de gen și vâstă din cadrul organizației dar cu numeroși reprezentanți ai organizației de tineret, a fost prilejul potrivit pentru cunoașterea unui obiectiv istoric și cultural de excepție și pentru asimilarea principiilor care au condus conduita marilor oameni politici care au marcat pozitiv momentele mari ale istoriei naționale.
Vile Florica este locul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, o adevarată dinastie civilă care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion si Ionel Bratianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României moderne. De numele primului se leagă Războiul de Independenţă iar cel de-al doilea a realizat, tot în urma unui război, Marea Unire din 1918 şi reformele care au stat la baza democraţiei și dezvoltării interbelice.

Aici au fost puse la cale luate importante decizii politice în vreme de pace dar și de război, hotărâri care au influențat decisiv destinul național. I-au trecut pragul Regele Carol și Regele Ferdinad, Regina Maria, frații Golescu, I.G. Duca și mulți alții care au influențat scena politică românească.
Perioadele fericite au alternat cu cele de restriște, așa cum a fost perioada dictaturii comuniste care a încercat să distrugă societatea democratică și să modifice tradițiile și caracteristicile ancestrale ale sufletului românesc.
Redăm mai jos un fragment din Testamentul politic al lui Constantin I.C. ”Dinu” Brătianu redactat în ianuarie 1949 (ultimul lider al PNL înainte de dictatura comunistă a murit în închsoarea de la Sighet un an mai târziu):
”Am convingerea că, după toate greutăţile, după tot noianul de suferinţe pe care le suferă astăzi pe nedrept neamul nostru cu răbdare şi cuminţenie, va urma ceasul libertăţii pentru care trebuie să luptăm.
Pe plan extern, România, ca cea mai luminată ţară din răsăritul Europei, va juca un rol de frunte în cadrul cooperării internaţionale economice şi politice ale unei Europe Unite.
În politica noastră internă va trebui să chezăşuiască iarăşi libertatea individuală şi să se stimuleze iniţiativa particulară în toate domeniile.”
Previziunile marelui om politic aveau să se adeverească peste decenii iar rolul benefic pe care Partidul Național Liberal și l-a asumat încă de la înființare continuă și astăzi aducând echilibru și dezvoltare în comunitățile locale și la nivel național.
”Este mult de învățat din felul în care marii oameni politici din trecut au înțeles să trateze actul de guvernare și politica, înclinația lor accentuată către educație și dezvoltare pe baze trainice. De aceea am venit astăzi aici cu echipa mea, cu colegele și colegii mei, ca să ne inspirăm pentru o conduită și acțiuni conduse de principii în folosul comunității și municipiului nostru. Vom onora încrederea pe care cetățenii ne-au acordat-o și vom lucra ca o echipă unită și competentă într-un partid cu tradiție și viitor.” a declarat domnul Dorin Nistor – președintele PNL Sebeș.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică cu strigare pentru atribuirea unui număr de 67 locuri de parcare rămase libere
Primăria Aiud: Licitație publică cu strigare pentru atribuirea unui număr de 67 locuri de parcare rămase libere Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, în conformitate cu Regulamentul de închiriere a parcărilor amenajate din Municipiul Aiud, organizează în datele de 20, 28 mai și 9 iunie 2026, licitație publică cu strigare pentru atribuirea […]
Sandu Heler (PSD) a demisionat din funcția de subprefect al județului Alba: ,,O decizie corectă atât timp cât a fost depusă moțiunea de cenzură”
Sandu Heler (PSD) a demisionat din funcția de subprefect al județului Alba: ,,O decizie corectă atât timp cât a fost depusă moțiunea de cenzură” Sandu Heler a demisionat miercuri, 29 aprilie 2026, din funcția de subprefect al județului Alba. El a ocupat această funcție din 2024. ,,Da, am demisionat. Mi se pare o decizie corectă […]
Comunicat | PSD Alba și-a retras toți reprezentanții din funcțiile politice guvernamentale: ,,Demisiile tuturor reprezentanților social-democrați constituie un act de demnitate”
PSD Alba și-a retras toți reprezentanții din funcțiile politice guvernamentale: ,,Demisiile tuturor reprezentanților social-democrați constituie un act de demnitate” PSD Alba a anunțat că și-a retras toți reprezentanții din funcțiile politice guvernamentale, astăzi, 29 aprilie 2026. Anunțul a fost făcut printr-un mesaj, publicat pe o rețea de socializare. Social-democrații au transmis că toți reprezentanții săi […]