Rămâi conectat

Actualitate

Acțiuni de amploare a Poliției Române pentru combaterea criminalității economice în luna septembrie 2019

Unirea Ziarul

Publicat

în

Acțiuni de amploare a Poliției Române pentru combaterea criminalității economice în luna septembrie 2019: 404 percheziții, 585 de persoane urmărite penal, 159 de dosare penale și măsuri asiguratorii de peste 49 milioane de lei.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au făcut, în ultima lună, 404 percheziţii, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproape 50.000.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în valoare totală de peste 12.000.000 de lei, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice, potrivit NEWS.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Poliţia Română, pe parcursul lunii septembrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 404 percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 240 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cauzele penale instrumentate, faţă de 585 de persoane a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, iar faţă de 55 au fost dispuse măsuri preventive (19 reţinute, 7 arestate preventiv şi 29 sub control judiciar).

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 49.426.090,74 de lei, dintre care 9.239.910 lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de 12.230.823 de lei.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 748.000 de ţigarete, 26 kg. de tutun şi 1.072 de litri de alcool.

În urma definitivării cercetărilor, poliţiştii au formulat propuneri de trimitere în judecată în 159 de dosare penale privind infracţiuni de natură economică.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Piața de taximetrie ar putea fi liberalizată

Unirea Ziarul

Publicat

în

Piața de taximetrie ar putea fi liberalizată Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie, soluţia fiind, pe de o parte, întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, iar pe de altă parte dereglementarea pe partea de taximetrie, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. „Cu privire la transportul de persoane, a existat agitaţie […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea