De astăzi, mașinile fără rovinietă vor fi identificate cu încă patru noi camere video. Unde sunt amplasate
Începând de astăzi, cei care circulă fără rovinietă vor fi depistați cu ajutorul a patru noi camere video, potrivit unui comunicat de presă transmis azi redacției noastre de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Astfel, numărul total de camere folosite la nivel național pentru verificarea valabilității rovinietei va ajunge la 86.
După cum reiese dintr-un comunicat recent al CNAIR, patru noi camere fixe vor fi folosite, începând din 7 august 2019, pentru a identifica șoferii care utilizează rețeaua de drumuri din România fără a achita taxa de drum, respectiv rovinieta.
Astfel, de mâine, numărul de camere video folosite pentru verificarea rovinietei va ajunge la 86. Conform CNAIR, cele patru noi puncte de control sunt amplasate în zone de graniță, respectiv în Calafat (județul Dolj), Nădlac (județul Arad), Turnu (județul Arad) și Săcuieni (județul Bihor).
Pe lângă cele patru noi puncte fixe de control, mai sunt deja în funcțiune 82 de camere fixe pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, opt dintre acestea fiind adăugate listei deja existente la începutul lunii iulie 2019.
Lista completă cu amplasarea tuturor celor 86 de puncte fixe pentru controlul rovinietei este disponibilă mai jos, iar lista completă a tarifelor de utilizare a drumurilor naționale din 2019 se poate găsi aici.
CNAIR reamintește celor ce folosesc rețeaua de drumuri din țara noastră că pot verifica valabilitatea rovinietei pe website-urile www.cnadnr.ro (secțiunea Verificare Rovinieta) și www.erovinieta.ro, prin introducerea numărului de înmatriculare și a numărului de identificare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis miercuri 8 mai 2024, o avertizare cod galben de inundații în Alba, valabilă până joi dimineața, la ora 8:00. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale