Unirista Anca Bunea dublu medaliată la CN de Atletism de Sală
La finele săptămânii s-au desfăşurat la Bucureşti, finalele Campionatelor Naţionale de Atletism în Sală destinate juniorilor I, competiţie la care a participat şi Anca Bunea (foto) sportivă care începând cu această competiţie va alerga atât pentru CSŞ Mediaş cât şi pentru CS Unirea Alba Iulia. În primul an ca junioară I, atleta a luat startul atât în proba favorită, cea de 3.000 metri cât şi în proba de 1.500 metri, una mult mai rapidă şi nu tocmai pe profilul sportivei.
Cu toate acestea, atleta pregătită de Vasile Herman, a reuşit o cursă foarte bună în proba de 1.500 metri, unde după o dispută acerbă a reuşit să urce pe a treia treaptă a podiumului de premiere, fiind cronometrată cu timpul excelent de 4:31,62 unul peste aşteptări. În proba de 3.000 metri, după o cursă mai mult tactică, Anca Bunea a terminat pe locul secund intrând astfel în posesia medaliei de argint, cu timpul de 9:50,85. Proba a fost câştigată de către Florea Mădălina de la CSŞ Sighişoara.
„Rezultatele obţinute de Anca sunt pe măsura aşteptărilor şi dătătoare de speranţe pentru competiţiile viitoare atât la nivel naţional cât şi internaţional. Ne bucurăm pentru că am reuşit să perfectăm această dublă legitimare şi ne dorim o colaborare foarte bună cu clubul din Mediaş în care primordială va fi asigurarea condiţiilor optime de pregătire pentru sportivă„, a declarat Marius Gabriel Anghel, director CS Unirea Alba Iulia.
La finalul acestei săptămâni, tot la Bucureşti, se vor derula Campionatele Naţionale de Atletism în Sală pentru Tineret şi Seniori la care Anca Bunea va fi de asemenea prezentă. Aceasta va fi însoţită de către Andra Ologu, sportiva de la CS Unirea Alba Iulia pregătită de către antrenorul Gabriel Avram, care va concura tot în proba de 3.000 metri. Tot atunci, mai precis duminică 26 februarie, în capitala Italiei, Roma se va desfăşura a 38-a ediţie a Semimaratonului Roma Ostia, cu o participare albaiuliană. Sportiva Roxana Duţă (CS Unirea/ CS Universitatea Alba Iulia) se va afla la startul probei de 21,97 kilometri alături de alte câteva mii de atleţi şi atlete din întreaga lume, competiţia fiind una de cel mai înalt nivel. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud
800.000 de lei daune către ANAF pentru 4 aparate de „păcănele” aflate ilegal într-un bar din Abrud Bărbatul care a organizat într-un bar din orașul Abrud activităţi de jocuri de noroc, fără a deţine licenţă sau autorizaţie, a fost obligat, definitiv, să achite suma de 800.000 de lei la bugetul de stat. Singura modificare survenită […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului