Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Sport

CSU Alba Iulia – CSM Oradea. Meci acasă pentru noul lider al Diviziei A de baschet feminin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

    Profitând de faptul că etapa a XXII-a din Campionatul Naţional Divizia A la baschet feminin, a fost bulversată în mare parte, singurul joc care a avut loc miercuri fiind SCM Craiova – CS Universitatea Alba Iulia, echipa din Cetatea Marii Uniri a preluat şefia campionatului. Din cauza condiţiilor meteo, mai multe meciuri au fost decalate sau amânate şi în consecinţă, CSU Alba Iulia s-a instalat pe prima poziţie, cu 39 de puncte (18 victorii şi 3 eşecuri), devansând-o pe CSM Târgovişte, ce are 37 de puncte, dar două jocuri mai puţin. Scorul final al confruntării SCM Craiova – CSU Alba Iulia a fost 60-77 (16-16, 12-19, 14-22, 18-20). Echipa lui Tomas Bilek îşi continuă astfel parcursul impecabil din retur, cu 6 succese la rând. Punctele vizitatoarelor au fost înscrise de Ancuţa Stoenescu – 21 (prima dată principala marcatoare a echipei de la transferul la Alba Iulia), Breanna Salley – 15, Nadia Parker şi Katya Abramzon – câte 9, Becca Tobin – 6, Eniko Tarţa şi Elena Dincă – câte 5, Luminiţa Manta – 4, Taneisha Harrison – 3.
*Dublă internă…
În etapa viitoare, sâmbătă 18 februarie, CSU Alba Iulia va juca în sala Universităţii „1 Decembrie 1918” cu Universitatea CSM Oradea, de la ora 17.00 (etapa a 23-a), pentru ca joi, 23 februarie, tot la Alba Iulia să fie programată, de la ora 18.00, restanţa cu Olimpia Bucureşti, contând pentru runda a 20-a, Alba plecând din postura de favorită incontestabilă. „Sunt două întâlniri lejere şi le folosim pentru a pregăti adevăratul duel din 3 martie, cel cu ICIM Arad. Programul este încărcat, însă vrem să profităm de aceste partide facile pentru a utiliza întregul lot, implicit şi jucătoarele ce au evoluat mai puţin, asta dacă ne vor permite şi diferenţele de scor”, a declarat Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia. La prima confruntare stagională din postura de lider, formaţia din Cetatea Marii Uniri va întâlni formaţia orădeană (cu Anamaria Mesaros, fostă la Alba în efectiv), situată pe locul 13, cu 23 puncte (3 victorii şi 17 înfrângeri). Raportul întâlnirilor directe este favorabil teamului lui Bilek, 5-4, iar în precedentul meci, CSU a câştigat „afară”, scor 91-68.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Avântul Reghin – CSM Unirea Alba Iulia 3-1 (0-0), în penultima rundă din play-out | „Alb-negrii”, la primul eșec din 2024!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Deja campioană a play-out-ului, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut primul meci din 2024, 1-3 (0-0), în deplasare cu Avântul Reghin, în penultimul meci al sezonului. Albaiulienii au deschis scorul, dar Avântul a întors rezultatul și a câștigat, toate golurile fiind marcate în ultima jumătate de oră, de jucători intrați în actul secund. În „orașul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea