Test tare pentru FC Unirea Alba Iulia cu Voinţa Sibiu
Sâmbătă, la ora 11.30, FC Unirea Alba Iulia va susţine cel mai tare test al iernii, în deplasare, cu Voinţa Sibiu, echipă clasată pe locul al 14-lea în Liga 1-a, revenită marţi din stagiul din Antalya. După întâlnirea recentă cu Aurel Şunda, este un nou duel cu ex-uniriştii, întrucât în tabăra sibiană există numeroşi jucători ce au activat în trecut în Cetatea Marii Uniri. Antrenorii Alexandru Pelici şi Darius Miclea (ex-FC Unirea Alba Iulia) îi au sub comandă pe foştii „alb-negrii” N. Grigore, Beza, D. Tătar, Zăgrean, Dâlbea şi C. Maghici, dar şi pe zlătneanul Cl. Bunea. Divizionara secundă n-a pierdut niciuna dintre cele 5 partide de verificare jucate cu formaţii din Liga a III-a (CS Zlatna, Sănătatea Cluj, FC Cisnădie, Seso Câmpia Turzii, FC Hunedoara), păstrându-şi imaculată poarta.
lVerdict final pentru M. Mariş
Atacantul Mihai Mariş, fiul taragotistului turdean Mihai Mariş va afla după jocul de sâmbătă dacă va fi păstrat în efectivul divizionarei secunde. Acesta a jucat în tur la Unirea Floreşti (Liga a 3-a) şi a mai fost în probe la Alba Iulia în repetate rânduri în ultimii ani. Accidentarea lui Mădularea în meciul cu FC Hunedoara face aproape sigură renunţarea la serviciile sale. Pe de altă parte însă Voicu Florea (26 ani, Farul Constanţa, 4 jocuri în tur) şi Mihai Petrescu (25 ani, 3 goluri în 15 meciuri în toamnă la Mureşul Deva) au primit girul antrenorului Stelian Gherman, o altă certitudine fiind albaiulianul Andrei Ianc (23 ani) în fapt o revenire la clubul-mamă. „Dacă ne vom înţelege asupra contractelor cu cei doi, atunci aceştia vor evolua în retur la Alba Iulia”, a concluzionat preşedintele Mihai Dăscălescu.
lSchuller convocat la lotul naţional Under 18
Fundaşul Eduard Schuller (17 ani), curtat în această iarnă de Pandurii Tg Jiu, Sportul Studenţesc şi Poli Timişoara va participa timp de 3 zile la un stagiu centralizat al echipei naţionale Under 18, programat în perioada 22-25 februarie, la Mogoşoaia sau Buftea (în funcţie de starea terenurilor). „Deocamdată l-am convocat pe Schuller, dar mai am în vedere un alt apărător unirist, Ionuţ Stan, despre care am primit referinţe bune în ultima perioadă”, a concluzionat Adrian Vâsâi, antrenorul lotului tricolor. Schuller, împreună cu Fabian Himcinschi (transferat la Empoli) a fost prezent anul trecut la turneul final al Campionatului European Under 17 din Serbia.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor