Record de transferuri, CS Zlatna a făcut 15 achiziţii!
A. Lăcătuş (internaţional Under 18) înregimentat pe Ampoi
În această perioadă, divizionara terţă de sub Ampoi a bifat un record al transferurilor bifate, achiziţionând 15 noi jucători: Târziu şi G. Toma (Corona Braşov), Gavrilă şi H. Marian (Europa Alba Iulia), P. Pop (Unirea Valea lui Mihai), Tămăşan şi Cucuruzan (liberi de contract), Kopandi, Morar, C. Suciu şi Sg. Pop (Unirea Floreşti), A. Câmpean (Dinamo II), P. Dârjan (FC Cisnădie), B. Prodea (Steaua II) şi… A. Lăcătuş (fost la FC Baia Mare). Ex-căpitan de echipă al juniorilor A ai Viitorului Zalău şi legitimat anul trecut la FC Maramureş Universitar Baia Mare, Andrei Lăcătuş este component al lotului naţional Under 18 şi joacă mijlocaş central sub comanda selecţionerului Ovidiu Stângă. Deocamdată, după ce a renunţat la serviciile lui I. Kalman („U” Cluj II), antrenorul Dorel Mureşan (ajutat de secundul Călin Barbu) are sub comandă 22 de jucători, între care şi 7 „supravieţuitori” ai turului: Cocârcă, Budai, Kiraly, I. Marian, Sucală, M. Rusu şi Mânecan (reprimit la pregătire). De la începutul săptămânii, după scurtarea stagiului centralizat cu câteva zile, din pricina unei viroze respiratorii ce a bântuit efectivul zlătnean, elevii lui Mureşan s-au întors la treabă.
„Noi căutăm să mai întărim lotul şi la finele săptămânii vom negocia cu încă doi fotbalişti ce au activat în eşalonul secund”, a apreciat preşedintele executiv Adrian Marius Haţegan. De asemenea, revine în actualitate varianta întoarcerii pe Ampoi a fundaşului Al. Man (ce se antrenează cu FC Unirea Alba Iulia, după ce în toamnă a evoluat la CS Zlatna).
Gruparea ce a încheiat turul pe penultima poziţie în Seria a 6-a a Ligii a 3-a şi-a fixat şi 4 meciuri amicale, după cum urmează: *vineri, 17 februarie, ora 14.00, la Cluj Napoca (pe teren sintetic) cu Seso Câmpia Turzii; *marţi, 21 februarie cu Sportul Sebeş; *joi, 23 februarie, cu Europa Alba Iulia; *sâmbătă, 25 februarie, cu FC Cisnădie, ultimele trei întâlniri programate pe terenul „Pielarul” din Sebeş. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii