Speranţă: Datoriile istorice ale Fabricii de Arme Cugir ar putea fi şterse în anul 2011
Filialele Companiei Naţionele ROMARM SA sunt, alături de companiile miniere, „fruntaşe” în ceea ce priveşte datoriile către bugetul consolidat al statului. Situaţia nu este una nouă, ci doar una mereu împrospătată de acumularea unor noi şi noi sume datorate. Majoritatea acestor sume sunt penalităţi şi majorări de întârziere la sume datorate de ani şi ani (am putea spune „anticizate”). Dar nu structura acestor arierate uriaşe este cea mai importantă, ci efectul lor: posibilul faliment al acestor filiale producătoare din industria de apărare. Una dintre acestea se află la Cugir, un oraş care s-a dezvoltat în jurul şi datorită industriei de apărare care deşi a cunoscut o oarecare revigorare în ultimii ani nu se poate lăuda că a scăpat de datorii.
Pentru deblocarea situaţiei, senatorul Colegiului Cugir-Zlatna, Alexandru Pereş a interpelat Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri solicitând măsuri pentru ştergerea datoriilor istorice fără de care unele dintre filialele ROMARM SA, printre care şi Fabrica de Arme Cugir, ar putea desfăşura o activitate economică normală, care le-ar putea aduce chiar profit. El reaminteşte că Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene „prevede că orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război”. Sub semnătura ministrului Ion Ariton, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri i-a răspuns senatorului Pereş că ministerul a propus includerea în Programul legislativ al Guverului pentru anul 2011 a proiectului „Lege privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatoei economici din industria de apărare”. Oportunitatea promovării acestui proiect de lege va fi analizată împreună cu Ministerul Finanţelor Publice. Nu ne rămâne decât să sperăm că analiza de oportunitate nu va dura prea mult şi întradevăr în acest an se va putea face un pas înainte pentru salvarea unei industrii care nu înseamnă numai muniţie şi arme, ci şi locuri de muncă şi evitarea agravării problemelor sociale.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Crăciun la Băile Sărate din Ocna Mureș: Zeci de persoane au ales să se relaxeze la unul dintre cele mai moderne complexe balneare din România
FOTO | Crăciun la Băile Sărate din Ocna Mureș: Zeci de persoane au ales să se relaxeze la unul dintre cele mai moderne complexe balneare din România În prima zi de Crăciun, zeci de persoane au luat cu asalt complexul balnear de la Ocna Mureș. În timp ce unii preferă liniștea căminului în ziua de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN fericit 2024! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători