Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Femeile care au născut 3 sau mai mulți copii se vor pensiona mai repede, potrivit noii legi a pensiilor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Femeile care au născut 3 sau mai mulți copii se vor pensiona mai repede, potrivit noii legi a pensiilor

Noua lege a pensiilor ce va intra în vigoare din 2021 introduce și o reducere a vârstei de pensionare a femeilor cu copii. Aceste reduceri pentru mame au fost obiectul mai multor propuneri legislative în ultimii ani dar nici unele nu au intrat în vigoare pentru că au fost blocate în Parlament.

Noua lege a pensiilor ce va intra în vigoare din 2021, publicată deja în Monitorul Oficial, introduce și o reducere a vârstei de pensionare a femeilor cu trei sau mai mulți copii.Astfel în baza unei cereri mamele cu mai mulți copii vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază la cerere de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare prevăzută”, prevede noua lege.

Această reducere nu va putea fi însă cumulată cu vreo altă reducere a vârstei de pensionare. De asemenea mamele care doresc să beneficieze de reducere trebuie să se implice activ în creșterea copiilor până ce aceștia împlinesc 16 ani și să îndeplinească condiția stagiului minim de cotizare.

O reducere suplimentară se va aplica mamelor începând cu al patrulea copil. Aceste „mame eroine” vor putea ieși la pensie mai devreme cu câte un an pentru fiecare copil, începând cu al patrulea. Concret o mamă cu patru copii poate ieși la pensie cu șapte ani mai devreme, iar una cu cinci va beneficia de o reducere cu opt ani.Reducerea se va aplica şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

Potrivit noii legi vârsta standard de pensionare pentru femei va fi de 63 de ani din 2030, limita urmînd să fie atinsă treptat, iar stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani. Se consideră perioade asimilate, timpul în care mama s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului, adică perioada în care aceasta nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar care sunt considerate vechime în muncă. Concediul pentru creșterea copilului va fi acordat pentru o perioadă de doi ani sau trei ani dacă este vorba de un copil cu handicap.

Aceste reduceri pentru mame au fost obiectul mai multor propuneri legislative în ultimii ani dar nici unele nu au intrat în vigoare pentru că au fost blocate în Parlament.

sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea