MOTIVUL perchezițiilor de la sediul Primăriei Șibot și la domiciliile a 4 funcționari – Suspiciuni de abuz în serviciu și delapidare cu prejudiciu de peste 230.000 de lei
Polițiștii din Alba cercetează 4 funcționari din cadrul unei instituții publice din județ, care ar fi cauzat bugetului acesteia un prejudiciu de peste 230.000 de lei. Polițiștii au făcut percheziții la domiciliile funcționarilor și la sediul instituției de unde au ridicat documente contabile și medii de stocare, iar cele 4 persoane vizate de anchetă au fost audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
La data de 24 iunie 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 5 percheziții, din care una la sediul unei instituții publice din județul Alba și 4 la domiciliile unor angajați ai acesteia, pentru obținerea de probe în vederea documentării activității infracționale a celor 4 funcționari care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, fals intelectual, uz de fals și fals informatic.
Se pare că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, doi dintre angajații instituției ar fi declarat starea de insolvabilitate a unui număr de 19 persoane fizice, care datorau acesteia suma totală de 226.160 lei, fără a respecta dispozițiile legale și procedurile aplicabile în domeniu și ar fi efectuat modificări și ștergeri de date informatice privind situația fiscală a acestor persoane.
Totodată, unul dintre funcționari ar fi emis un certificat fiscal, pentru o persoană juridică, care atestă date nereale, iar ceilalți 3 ar fi eliberat, pentru mai mulți contribuabili, certificate fiscale care atestau o situație nereală, fără datorii, ca urmare a emiterii și înregistrării unor chitanțe care ulterior erau anulate.
Tot din cercetări a rezultat și faptul că 3 dintre persoanele vizate de anchetă și-ar fi însușit, din casieria instituției, suma de 13.756 lei.
Cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente de evidență contabilă și medii de stocare.
Cele 4 persoane vizate a fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba unde au fost audiate și puse sub acuzare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii specializați în combaterea criminalității economico – financiare, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor 4 funcționari.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din Alba Iulia: Două autoturisme au intrat în coliziune, în zona unei treceri de pietoni
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din Alba Iulia: Două autoturisme au intrat în coliziune, în zona unei treceri de pietoni Un accident rutier a avut loc joi, 2 ianuarie 2025, în jurul orei 18:00, pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia. Potrivit primelor informații de la fața locului incidentul s-a soldat cu pagube […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum o zi
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 5 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 2 zile
MESAJE SMS de Anul Nou haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui